CSJ. Decizia nr. 546/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 546/2003
Dosar nr. 188/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 22 noiembrie 2000, sub nr. 8334/2000, reclamanta SC A. SRL Reşiţa a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Financiară Reşiţa, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se anuleze ca nelegale procesul-verbal nr. 129 din 12 februarie 1997, încheiat de pârâta Administraţia Financiară Reşiţa, dispoziţia nr. 38 din 12 iunie 2000 şi Decizia nr. 1470 din 31 octombrie 2000, a Ministerului Finanţelor Publice şi să se constate că reclamanta beneficiază de scutirea la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani, aferentă activiăţii de construcţii montaj.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a mai fost supusă unor controale anterioare de către organele financiare, iar prin acte cu caracter jurisdicţional s-a stabilit dreptul său de a fi scutită la plata impozitului pe profit, sens în care s-a încheiat actul de control al Gărzii Financiare, din anul 1996.
A mai susţinut că actul de control atacat în cauză, încalcă dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 30/1991, privind organizarea controlului financiar, care permite un singur control al contabilităţii într-un an calendaristic, sub aspectul sincerităţii bilanţurilor şi determinarea sumelor datorate cu orice titlu, statului.
Curtea de Apel Timişoara,secţia comercială şi de contencios administrativ, analizând cauza, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 391 din 16 octombrie 2001, în sensul respingerii acţiunii.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a dovedit încadrarea în dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 12/1991. Împotriva hotărârii astfel pronunţate a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Reşiţa, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând drept motive de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 1, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de casare formulate, recurenta a susţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât organul de control nu avea nici un suport legal, atunci când a procedat la reexaminarea unei situaţii de fapt şi de drept, care căpătase o soluţie legală şi temeinică, precum şi că instanţa a interpretat greşit referatul cu nr. 1031/1994.
De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat asupra deciziei nr. 1683 din 12 mai 1997, dovadă hotărâtoare pentru soluţionarea pricinii; acest referat, în întregul lui, a stat la baza soluţionării favorabile a cererii şi contestaţiei sale, de a beneficia de o perioadă de scutire la plata impozitului pe profit, de 5 ani.
A mai susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, prin înlăturarea complet nejustificată a concluziilor raportului de expertiză tehnică în construcţii.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate a prescripţiei dreptului organului de control de a stabili obligaţii de plată, cu încălcarea termenului legal în care o asemenea măsură ar fi putut fi dispusă.
Verificând recursul formulat, în raport cu dispoziţiile art. 304 – 3041 C. proc. civ., Curtea îl va admite, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor din dosar, rezultă că instanţa de fond, prin sentinţa atacată, nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind prescripţia dreptului organelor de control de a stabili obligaţii de plată, cu încălcarea termenului legal.
La data efectuării controlului (14 februarie 1997) erau în vigoare dispoziţiile art. 26 din OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, care prevăd un termen de prescripţie de 5 ani, pentru stabilirea impozitelor.
De asemenea, OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, prevede la art. 98 un termen de prescripţie de 5 ani pentru executarea silită a acestora, aspecte neanalizate de instanţa de fond.
Cât priveşte cea de-a doua excepţie şi anume, a autorităţii de lucru judecat, nu au fost avute în vedere toate actele depuse în procedură administrativ-jurisdicţională şi anume, contestaţia formulată şi răspunsul comunicat reclamantei sub nr. 1683 din 12 mai 1997, care prevede că „sumele datorate de societate, care au fost prescrise conform legii, nu se mai încasează, urmând a fi recuperate de la persoanele vinovate de neîncasarea lor".
În consecinţă, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă, pentru rejudecare.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va analiza şi celelalte motive de casare, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SRL Reşiţa, împotriva sentinţei civile nr. 391 din 16 octombrie 2001, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 545/2003. Contencios. Recurs suspendarea... | CSJ. Decizia nr. 547/2003. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
