CSJ. Decizia nr. 556/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 556/2003

Dosar nr. 2186/2002

Şedinţa publică din 11 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul I.S. a chemat în judecată pe pârâţii U.A.R. şi Baroul Bucureşti, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziilor nr. 8755/2002 şi nr. 1252/2001, cu consecinţa obligării pârâtei U.A.R., de a-i aproba cererea de primire în avocatură, cu scutire de examen.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că deşi la momentul depunerii cererii mai avea 3 ani până la pensionare şi întrunea condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, cererea sa a primit aviz negativ.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 717/2002, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 8755/2002, a Consiliului U.A.R., precum şi a deciziei nr. 1252/2001, a Comisiei Permanente a U.A.R. şi a obligat-o pe pârâta U.A.R. să soluţioneze favorabil cererea reclamantului, de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului rezultă că reclamantul îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 16 lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi că prin art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat, se adaugă la lege, peste condiţiile prevăzute de aceasta.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta U.A.R.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 51/1995, instituie ca regulă, primirea în profesia de avocat, prin susţinerea unui examen, excepţia fiind scutirea de examen şi că cererea de înscriere în profesie trebuie făcută cu cel puţin 5 ani înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, condiţie neîndeplinită de intimat.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1202/2001, emisă de Comisia Permanentă a U.A.R., a fost respinsă cererea de acordare a scutirii de examen în profesia de avocat, formulată de intimatul-recurent, la 1 septembrie 2001.

Această decizie a fost ulterior menţinută, ca urmare a respingerii contestaţiei formulată, prin Decizia nr. 8755/2002, emisă de Consiliul U.A.R.

Ambele decizii prin care a fost respinsă cererea intimatului-reclamant, s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit acestor dispoziţii „persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a solicita primirea în profesia de avocat, poate formula cerere de primire cu cel puţin 5 ani, anterior împlinirii vârstei standard de pensioare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte".

În cauza de faţă, prin emiterea celor două decizii nu au fost analizate condiţiile prevăzute în Legea nr. 51/1995, republicată, pentru primirea în profesie, cu scutire de examen, respingerea cererii fiind motivată doar pe o dispoziţie statutară, care nu poate fi interpretată ca o condiţie imperativă care adaugă la lege.

Astfel, condiţiile prevăzute de lege pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, sunt prevăzute expres şi limitativ în art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Sub acest aspect, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, intimatul-reclamant îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 16 lit. b), împrejurare ce rezultă din cartea sa de muncă şi care, de altfel, nu a fost contestată de recurentă.

Aşa fiind, cererea intimatului-reclamant privind scutirea de examen, trebuia analizată în primul rând, prin prisma dispoziţiilor legale mai sus invocate, o prevedere statutară neputând exclude de plano, posibilitatea intimatului de a exercita profesia de avocat, deoarece în acest fel ar fi îngrădit dreptul de muncă, consfinţit şi garantat prin Constituţie.

În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

De altfel, chiar din motivarea recursului rezultă că, de regulă, primirea în profesia de avocat se face pe baza unui examen, fără ca, însă, intimatului să i se recunoască dreptul de a susţine eventual, un asemenea examen, în situaţia în care nu ar întruni condiţiile pentru scutirea de examen, prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 51/1995.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de U.A.R., împotriva sentinţei civile nr. 717 din 3 iulie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 556/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs