CSJ. Decizia nr. 559/2003. Contencios. Recurs anulare decizie emisa de Plenul Consiliului Concurentei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 559/2003
Dosar nr. 123/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4 din 15 ianuarie 1999, Plenul Consiliului Concurenţei a stabilit că SC D.A. SA şi SC TAROM SA se fac vinovate de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin împărţirea pieţelor (rutelor aeriene) şi limitarea / controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.
În consecinţă, a constatat nule de drept prevederile din „Raportul de analiză a rutelor aeriene regionale" care se referă la practici anticoncurenţiale, sancţiune ce atrage automat şi nulitatea raportului însuşi.
S-a precizat că Ministerul Transporturilor se face vinovat de încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, intervenind direct pe piaţă prin stabilirea numărului de agenţi care au dreptul să activeze pe o anumită rută (deşi unele acorduri bilaterale prevăd desemnarea multiplă) şi favorizând, prin deciziile sale S.C. TAROM SA.
Legalitatea acestei decizii a fost contestată de către SC TAROM SA.
În motivarea contestaţiei, SC TAROM SA a arătat că la emiterea actului administrativ autoritatea emitentă a ignorat:
-faptul că pe piaţa transportului aerian, costurile de operare fiind foarte ridicate, nici un alt operator aerian român nu şi-a manifestat voinţa de a opera curse aeriene regulate pe rutele analizate de SC D.A. şi SC TAROM SA;
-faptul că raportul de analiză urma să fie remis spre discutare şi aprobare Ministerului Transporturilor, această măsură şi eventuala sa aplicare fiind, la rândul lor, condiţionate de obţinerea de către minister a tuturor avizelor legale necesare;
-faptul că măsurile propuse a fi luate prin raport nu au avut nici un fel de efect asupra pieţei transporturilor aeriene, în cauză fiind vorba de nişte minime efecte în relaţiile dintre părţile semnatare;
-împrejurarea că astfel de acorduri sunt de natură a aduce beneficii consumatorilor, care prin existenţa unui program comun de călătorii frecvente beneficiau de legături mai bune şi servicii mai numeroase la costuri mai scăzute.
În cadrul unei cereri completatoare depusă la data de 25 martie 1999, contestatoarea a arătat că raportul de analiză a fost semnat ca o transpunere directă în practică a politicii ministerului de încurajare a colaborării între operatorii aerieni români, în contextul politicii de eficientizare a ofertei româneşti pe piaţa transportului aerian internaţional.
De asemenea că, raportul nu a fost pus niciodată în aplicare datorită anulării lui de chiar SC TAROM SA.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi al contestatoarei, Ministerul Transporturilor.
Intervenientul a solicitat anularea deciziei atacate cu contestaţie ca netemeinică şi nelegală.
El a invocat calitatea de reprezentant al statului şi pe aceea de acţionar al SC TAROM SA, care îi conferă atribuţii de natură a asigura realizarea interesului public major, prin existenţa unor companii aeriene româneşti capabile să presteze servicii de transport aerian regulat şi profitabile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea litigiului după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentinţa civilă nr. 1636 din 29 noiembrie 2001 a respins ca neîntemeiate atât contestaţia, cât şi cererea de intervenţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că între societăţile comerciale care au semnat raportul din 24 martie 1997 a intervenit o convenţie de natură să împartă pieţele de desfacere – rutele aeriene. Totodată, s-a prevăzut limitarea şi controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.
Faptul că înţelegerea respectivă ar genera prejudicii minime pentru terţi şi nu s-a aplicat, în lipsa unei avizări din partea Ministerului Transporturilor, nu prezintă relevanţă deoarece nulitatea actului este determinată de existenţa practicii anticoncurenţiale, sancţionată de Legea nr. 21/1996.
Pe de altă parte, în calitate de autoritate a administraţiei publice centrale, intervenientul se face vinovat de violarea legii, intervenind direct pe piaţă prin stabilirea numărului de agenţi economici ce au dreptul să acţioneze pe o anumită rută şi a favorizat pe contestatoare în dauna celorlalte companii aeriene române.
În sfârşit, s-a motivat că serviciilor prestate de contestatoare le sunt aplicabile normele Legii nr. 21/1996, pentru că în legătură cu acestea au fost săvârşite practicile anticoncurenţiale sub forma înţelegerii „pe orizontală".
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către SC TAROM SA şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Recurenta contestatoare a reiterat apărările formulate în contestaţie şi ulterior, pe parcursul judecării pricinii. A susţinut de asemenea, că în realitate, nu a fost îndeplinită condiţia esenţială a legii, de urmărire a unui scop sau efect anticoncurenţial pe piaţa românească şi ca atare, nu se justifică în nici un fel învinovăţirea sa de încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996.
În cadrul recursului său, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a susţinut că sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece:
-instanţa de fond a interpretat greşit valoarea juridică a Raportului de analiză a rutelor aeriene regionale;
-ca autoritate de stat în domeniu, ministerul stabileşte operatorii aerieni pe rutele convenite;
-curtea de apel nu a motivat şi nici nu a făcut referiri cu privire la „interesul major" invocat în cererea de intervenţie şi notele de concluzii;
-instanţa nu s-a pronunţat asupra apărării conform căreia, Guvernul României , prin intermediul ministerului de resort, a avut în vedere apărarea unui interes public major, respectiv salvarea SC –TAROM SA, care reprezintă un simbol naţional;
-prin măsurile luate prin Decizia nr. 4/1999, recurentului i s-au limitat dreptul de a desemna operatorii aerieni, precum şi atribuţiile care îi revin din acte bilaterale sau convenţiile internaţionale.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici, orice decizii de asociere sau practici concertate între aceştia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia în special cele care urmăresc:
-lit. b) - limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice sau investiţiilor;
-lit. c) - împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii sau pe alte criterii.
În speţă, din probele cu înscrisuri administrate rezultă că la data de 24 martie 1999, între SC TAROM SA şi SC D.A. S.A. s-a încheiat o înţelegere consemnată într-un Raport de analiză a rutelor aeriene regionale.
În partea introductivă a documentului s-a precizat că cele două companii şi-au exprimat intenţia reciprocă de a sprijini iniţiativa Ministerului Transporturilor în scopul:
-eficientizării ofertei româneşti pe piaţa transportului aerian internaţional;
-participării la un pool de capacitate aviatică românească care să permită utilizarea optimă a acesteia.
Potrivit clauzelor stipulate la pct. 1 al raportului, SC D.A. SA urmează să funcţioneze ca „feeder" pentru SC TAROM SA şi în acest sens, prima va primi de la compania secundă un SPA pentru toate rutele operate de SC TAROM S.
De asemenea, s-a prevăzut angajamentul părţilor de a analiza rutele şi orariile operate de cele două companii, „în sensul evitării dublării operării pe anumite rute şi coordonarea orariilor pentru un tranzit optim la Bucureşti".
Scopul real urmărit prin această înţelegere pe orizontală a fost eliminarea concurenţei între cele două companii pe rutele menţionate în raport.
Că este aşa, rezultă fără echivoc nu numai din conţinutul raportului, care atestă împărţirea rutelor aeriene pe mai multe zone (balcanică, central europeană, republicile baltice, Europa de vest), ci şi din adresa nr. 38/320 din 11 mai 1999 emisă de Ministerul Transporturilor-Direcţia Generală a Aviaţiei Civile care confirmă faptul că în anul 1997, SC D.A. SA a primit dreptul de operare, între altele, pe rutele Bucureşti - Tbilisi, Bucureşti - Munchen, Bucureşti -Sofia, Bucureşti - Helsinki ş.a. desigur, pe baza înţelegerii realizate.
Înţelegerea s-a aplicat, după semnarea ei de către directorul general şi respectiv vicepreşedintele companiilor aeriene, până la intervenţia Consiliului Concurenţei, sesizat cu privire la practica anticoncurenţială chiar de către SC D.A. SA.
Concluzia se impune în raport de menţiunea făcută în acest sens în Decizia Consiliului Concurenţei nr. 24 din 10 martie 1999, precum şi de conţinutul plângerii adresate acestei autorităţi publice de către compania mai sus arătată, care se referă în mod expres la violarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 şi la condiţionarea impusă anterior de către SC TAROM SA, ca pe unele rute aeriene se opereze doar o singură companie. Contestatoarea însăşi a admis în cuprinsul contestaţiei că măsurile propuse prin raport au produs doar „nişte minime efecte în relaţiile dintre părţile sale semnatare".
Pe baza raportului echipei de investigaţie, Consiliul Concurenţei a stabilit că eliminarea concurenţei pe rutele aeriene indicate în textul raportului, a permis SC TAROM SA să practice preţuri fixate arbitrar şi servicii de o calitate mai scăzută, deoarece pasagerii nu aveau alternativă la zborurile SC TAROM SA. Totodată, înţelegerea a determinat creşterea profiturilor companiilor implicate, în detrimentul intereselor legitime ale utilizatorilor acestor servicii publice.
Pe de altă parte, au fost descurajate alte companii aeriene române să solicite drept de zbor pe rutele menţionate în raport mai ales, că semnarea acestuia era susţinută şi aprobată de Ministerul Transporturilor, unicul organ de stat competent să acorde un atare drept.
În cursul lunii februarie 1998, SC D.A. SA a încetat să mai opereze din motive independente de voinţa sa (falimentul grupului din care a făcut parte), iar plângerea formulată împotriva deciziei nr. 4/1999 a Consiliului Concurenţei a fost respinsă de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 624 din 25 mai 1999.
Hotărârea a rămas irevocabilă ca efect al respingerii recursului declarat de companie, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ nr. 169 din 20 ianuarie 2000.
Instanţa supremă a reţinut existenţa practicii anticoncurenţiale, precum şi culpa Ministerului Transporturilor, care a intervenit în mod direct pe piaţă prin stabilirea numărului de agenţi îndreptăţiţi să acţioneze pe o singură rută.
Înscrisurile prezentate de Consiliul Concurenţei demonstrează faptul că ministerul a acţionat în favoarea SC TAROM SA, dar în dauna celorlalte companii aeriene române, îndeosebi, prin acordarea dreptului de zbor pe anumite rute, precis determinate.
Procedând în modul arătat Ministerul Transporturilor a nesocotit prevederile art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei care interzic orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale de a lua decizii de natură a limita libertatea comerţului şi să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici.
Contestaţia formulată de acest minister împotriva deciziei nr. 4/1999 emisă de Consiliul Concurenţei a fost respinsă ca tardivă prin sentinţa civilă nr. 488 din 3 mai 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în dosarul nr. 501/1999.
Rezultă din considerentele expuse, că aşa cum corect s-a reţinut în Decizia Consiliului Concurenţei şi în sentinţa recurată, societăţile comerciale care au semnat raportul se fac vinovate de înălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea concurenţei, prin împărţirea pieţelor (rutelor aeriene) şi limitarea / controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.
Ministerul Transporturilor se face, la rândul său, vinovat de nesocotirea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din lege, prin intervenţia directă pe piaţă, realizată prin stabilirea numărului de agenţi economici care au dreptul să efectueze curse pe o anumită rută, deşi unele acorduri bilaterale stabilesc procedura desemnării multiple.
Interesul public major invocat de recurentul-intervenient trebuie în adevăr, satisfăcut, dar cu respectarea normelor legale în vigoare, inclusiv a celor care au drept scop, protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Ori, în speţă, Ministerul Transporturilor a susţinut şi aprobat o înţelegere care este contrară acestor interese, favorizând prin întreaga sa conduită pe contestatoare.
În aceste condiţii şi ţinând seama de prevederile art. 9 alin. (2) din Legea concurenţei, conform cărora, dispoziţiile art. 1 nu fac obiectul aplicării excepţiei stabilite la art. 2 alin. (1) lit. b), fără temei se susţine în recurs că cererea de intervenţie era totuşi, admisibilă.
Faţă de considerentele analizate şi în lipsa unor motive de casare ce ar putea fi invocate chiar din oficiu, urmează a se respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC TAROM SA şi de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei împotriva sentinţei civile nr. 1636 din 29 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 556/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... | CSJ. Decizia nr. 56/2003. Contencios. Recurs refuz eliberare... → |
|---|
