CSJ. Decizia nr. 698/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 698/2003
Dosar nr. 2695/2001
Şedinţa publică din 20 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2000, reclamantul B.D. a solicitat anularea deciziei nr. 422 din 15 septembrie 2000, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt, reîncadrarea în muncă, în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, obligarea pârâtei, la plata drepturilor băneşti actualizate, de la data desfacerii contractului său de muncă şi până la reîncadrarea efectivă, obligarea acesteia la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, se menţionează că măsura desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii, a fost dispusă de o persoană fără calitate, încălcându-se dispoziţiile art. 92 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Se arată că Decizia a fost emisă şi semnată de Directorul general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt, care nu are competenţa legală de a emite decizii de angajare, transferare, delegare, detaşare ori încetarea activităţii, nici unei categorii de personal din cadrul Gărzii Financiare.
În cel de-al doilea motiv al acţiunii, se învederează faptul că Decizia atacată s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 92 lit. d) din Legea nr. 189/1999, deoarece în cadrul Gărzii Financiare nu s-au redus posturi de comisari, Decizia fiind dată, numai în scopul înlăturării unor persoane incomode din conducerea secţiei Olt a Gărzii Financiare şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat.
Petentul arată faptul că abuzul şi nelegalitatea măsurii este dovedită de prevederile art. 7 alin. (4) din HG nr. 447/1997, care exclud în mod expres posturile aferente activităţii Gărzii Financiare, din numărul maxim de posturi al Ministerului Finanţelor.
Se motivează, de asemenea, acţiunea prin faptul că intimata a încălcat, şi a doua obligaţie prevăzută cumulat de art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, neaducând la cunoştinţa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, măsura care urma să fie luată, situaţie în care Agenţia Naţională a funcţionarilor publici nu a făcut nici o ofertă pe care petentul să o refuze, cu atât mai mult, cu cât, petentul ar fi putut să opteze pentru unul din cele trei posturi vacante din cadrul structurilor de audit ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt, în care au fost încadrate ulterior alte persoane dinn afara instituţiei publice.
În continuarea motivării se arată că pârâta a stabilit criteriile de restructurare şi ordinea de importanţă a acestora, în mod discreţionar şi abuziv, omiţând în mod voit să stabilească, şi un punctaj numeric aferent fiecărui criteriu, alegerea persoanelor care urmau să fie înlăturate, neavând la bază decât subiectivismul şi liberul arbitru al comisarului şef de secţie şi al Directorului general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt.
Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 79 din 20 noiembrie 2000, a admis cererea reclamantului, a dispus anularea deciziei atacate, reintegrarea acestuia în funcţia deţinută anterior şi obligarea la plata drepturilor băneşti pe perioada de la desfacerea contractului de muncă, până la reintegrarea cu reactualizare la data executării, respingând ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Prin Decizia nr. 61 din 20 martie 2001, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis recursul pârâtei, a casat sentinţa nr. 73/2000 şi a trimis cauza spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Craiova, reţinând, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/199 şi cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 318 din 23 mai 2001, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Decizia atacată şi a obligat pârâta să-l reintegreze pe acesta şi să-i plătească drepturile băneşti aferente perioadei de la emiterea deciziei şi până la reintegrarea sa.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că Decizia atacată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, precum şi ale art. 7 alin. (4) şi art. 10 lit. m) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finaţelor Publice Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate în cauză, se susţine că instanţa de fond a reţinut greşit că Directorul general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt nu are competenţa legală să desfacă contractul de muncă al unui comisar al Gărzii Financiare, secţia Olt, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, în loc de prevederile art. 133 pct. 1 C. muncii, pe care, de altfel, pârâta le-a şi respectat, fără, însă, să constate că diferitele boli de care suferă reclamantul, îl fac incompatibil cu funcţia de comisar.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.
Intimatului B.D., astfel cum s-a arătat, i s-a desfăcut contractul de muncă din funcţia de comisar principal în cadrul Gărzii Financiare Olt, conform art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii, cu începere de la 15 septembrie 2000, prin Decizia nr. 422 din 15 septembrie 2000, emisă de Directorul general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt.
La emiterea deciziei s-au avut în vedere, printre altele, Ordinul ministrului finanţelor nr. 450/1999, privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor generale şi unităţilor subordonate şi Ordinul nr. 730/2000, al aceluiaşi ministru, prin care s-a aprobat numărul maxim de posturi – de 550 – pentru aparatul propriu şi unităţile subordonate, începând cu 1 iulie 2000.
Intimatul a contestat Decizia, susţinând, în special, că s-a emis de către o persoană fără calitate, situaţie ce nu poate fi reţinută ca reală.
Contractul de încadrare în muncă a intimatului, în calitate de comisar la Garda Financiară, secţia Olt, s-a încheiat între acesta şi recurentă, iar în confomitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiilor generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 450/1999, în componenţa acestora intră şi Garda Financiară din judeţul respectiv, directorului general al direcţiilor generale judeţene fiindu-i subordonat, şi personalul Gărzii Financiare.
Ca atare, primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă apare ca fiind întemeiat, Decizia prin care a încetat calitatea de comisar a intimatului, emiţându-se de o persoană care avea o astfel de calitate.
Dar, Curtea reţine că Decizia s-a emis cu încălcarea unor dispoziţii ale Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din lege, „Funcţionar public este persoana numită într-o funcţie publică", iar alin. 2 al articolului menţionat prevede că „În sensul prezentei legi, totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice constituie corpul funcţionarilor publici".
Ca atare, persoanelor care fac parte din corpul funcţionarilor publici, li se vor aplica dispoziţiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, aşa cum, de altfel, prevede expres art. 5 alin. (1) din lege.
În schimb, conform tot art. 5 din lege, persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică, intră sub incidenţa ei, iar personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice care efectuează activităţi de secretariat-administrativ-protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi deservire, nu are calitatea de funcţionar public, ci este angajat cu contract individual de muncă şi i se aplică legislaţia muncii.
Nu poate fi contestat faptul că un comisar din cadrul Gărzii Financiare, îndeplinind o funcţie publică de autoritate, nu intră în categoria funcţionarilor publici.
Susţinerea recurentului că în cauză nu ar fi incidente prevederile Legii nr. 188/1999, pentru că intimatul nu a depus jurământul conform art. 55 din lege, nu poate fi reţinută, pentru că, indiferent dacă a depus sau nu jurământul, până la data eliberării din funcţie, nu pentru acest motiv a fost eliberat, iar până la acea dată a îndeplinit efectiv funcţia de comisar şi nu e vina sa că nu a fost solicitat să depună jurământul, cu toate că legea a intrat în vigoare încă de la 7 ianuarie 2000.
Neîntemeiată este şi susţinerea că pentru a se încadra în numărul maxim de posturi (550 în total), pentru direcţia generală judeţeană şi unităţile subordonate, s-a impus reducerea şi a unor posturi de comisar la Garda Financiară, secţia Olt.
Dar, conform art. 7 alin. (4) din HG nr. 447/1997, posturile aferente Gărzii Financiare se stabilesc separat prin ordin al ministrului finanţelor, însă ministrul finanţelor nu a emis un astfel de ordin, ci, prin Ordinul nr. 730/2000, s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcţiile generale judeţene şi unităţile subordonate, număr în care nu putea fi inclus personalul secţiei Olt a Gărzii Financiare.
Mai mult, prin adresa nr. 80325 din 31 mai 2000, a Ministerului Finanţelor, s-a transmis ca în cadrul Gărzii Financiare, secţia Olt, să se desfiinţeze un post de şofer, posturile de dactilografe, un post de comisar şef secţie adjunct şi un post de comisar şef divizie, ultimii doi urmând să fie menţinuţi în funcţii de execuţie (deci comisari).
Ca atare, susţinerea recurentei că eliberarea din funcţie a intimatului s-a făcut ca urmare a reducerii numărului de comisari, nu este adevărată.
Deci, Decizia contestată este nelegală, pentru că recurenta nu a respectat prevederile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, privitoare la eliberarea din funcţie, pentru faptul că a existat o reducere de personal, ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de intimat, pentru că nu a existat efectiv o astfel de reducere.
Dar, Decizia este nelegală şi pentru că, în temeiul aceluiaşi text de lege, recurenta trebuia ca anterior emiterii deciziei, să se adreseze Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru a solicita oferte de posturi libere ce ar putea fi indicate intimatului, oferte pe care apoi acesta să le fi refuzat.
Nu s-a făcut dovada existenţei unei astfel de solicitări, nici a posturilor oferite intimatului, de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi nici a refuzului intimatului.
Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta se referă la împrejurarea că intimatul nu poate ocupa funcţia de comisar, pentru că suferă de diferite boli care îl fac incompatibil cu această funcţie.
Nici acest motiv de recurs nu este fondat, pentru că din analiza certificatelor de concediu medical, depuse în copie la dosar, nu rezultă că bolile de care suferă intimatul, l-ar face incompatibil să îndeplinească funcţia de comisar la Garda Financiară, în condiţii corespunzătoare.
De altfel, ca temei al încetării activităţii intimatului, invocat în Decizia contestată, nu este incompatibilitatea cu funcţia de comisar, pentru că ar suferi de diferite boli, ci reducerea unor posturi de natura celui ocupat de acesta şi care, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu a avut loc în realitate.
De altfel, potrivit deciziei nr. 423 din 10 septembrie 2001, a Directorului general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt, începând cu 10 septembrie 2001, intimatul-reclamant a fost reîncadrat la Garda Financiară, secţia Olt, fiind numit în funcţia publică de comisar categoria A, clasa I, gradul 1.
Prin urmare, se va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt, în nume propriu, cât şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 318 din 23 mai 2001, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 691/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 699/2003. Contencios → |
|---|
