CSJ. Decizia nr. 709/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 709/2003
Dosar nr. 2264/2002
Şedinţa publică din 20 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 mai 2002, reclamantul J.I.n a solicitat anularea hotărârii nr. 935 din 2 aprilie 2002, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, cu motivarea că fiind născut în refugiu, are acelaşi statut cu a părinţilor săi refugiaţi.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 358/CA/2002 - P din 17 iunie 2002, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta să-i recunoscă reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 935/2002, emisă de pârâtă, s-au încălcat drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi cele ale HG nr. 127/2002, dată în aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, prin care s-a prevăzut că noţiunea de strămutat pe motive etnice, include şi pe aceea de refugiat, precum şi faptul că dobândesc statutul juridic al părinţilor, şi copiii acestora născuţi în refugiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pe de o parte, critica vizează faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere excepţia de tardivitate a acţiunii reclamantului, invocată de către pârâtă. Pe de altă parte, s-a susţinut că datorită greşitei interpretări a prevederilor Legii nr. 189/2000, precum şi a celor referitoare la capacitatea juridică a persoanei, instanţa de fond a reţinut statutul de persoană beneficiară a dispoziţiilor respectivei legi, deşi la data când părinţii săi s-au refugiat, reclamantul nu exista ca persoană fizică, fiind născut în perioada de refugiu al acestora.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, materialul probator administrat în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs se constată că acesta nu este fondat în raport cu probele administrate în cauză, întrucât din copia confirmării poştale de primire nu rezultă cu certitudine nici data comunicării şi nici obiectul expediat cu aviz poştal.
Astfel, confirmarea de primire conţine trei ştampile rotunde cu date diferite, o parafă cu altă dată şi o menţiune olografă din care nu rezultă cu certitudine când s-a confirmat primirea.
De asemenea, astfel cum s-a arătat, nu rezultă nici obiectul comunicării.
Prin urmare, în aceste condiţii, nu se poate reţine că instanţa de fond a ignorat excepţia de tardivitate invocată, iar faptul că a păşit la soluţionarea pe fond a cauzei, nu este de natură a schimba soluţia pronunţată.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori, impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 ş.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" din acelaşi cod.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceiaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).
Argumentul dedus de recurentă din invocarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, este străin pricinii.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii cu caracter reparatoriu, în resorturile şi finalitatea sa, efectele refugiului răsfrângându-se şi asupra copiilor, nu numai asupra părinţilor.
Prin urmare, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei nr. 358/CA/2002 - P din 17 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 708/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 71/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
