ICCJ. Decizia nr. 711/2003. Contencios. Anulare viza de iesire din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.711
Dosar nr.3527/2003
Şedinţa publică din 19 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 643 din 12 mai 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul Y.F. şi a anulat viza de ieşire nr. 65/1547692 din 20 noiembrie 2002 emisă de organele din cadrul Direcţiei de Evidenţă Informatizată aPersoanei din Ministerul de Interne, care afost obligată să-i prelungească viza de şedere în România.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul, cetăţean chinez, a solicitat prelungirea vizei de şedere, dar autoritatea administrativă competentă i-a acordat viză de ieşire din România în temeiul art.18 alin.(2) şi art.11 lit.c) din Legea nr. 123/2001, respectiv cuantumul insuficient al mijloacelor de întreţinere.
Admiţând acţiunea reclamantului, instanţa de fond a reţinut că acesta, în calitate de coasociat la S.C. „Y.F.T." SRL, a avut în cursul anului 2002 venituri mai mari de500 USD/lunar, aşa cum a rezultat din bilanţul contabil din 31 decembrie 2002.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din Ministerul Administraţiei şi Internelor susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fundamentându-şi soluţia peo dovadă ulterioară emiterii actului administrativ atacat.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că intimatul-reclamant, cetăţean chinez, a intrat în mod legal în România, în scop de afaceri, viza de şedere fiindu-i prelungită succesiv până la data de 12 octombrie 2002 când autoritatea competentă a decis să-i acorde viza de ieşire în temeiul art.18 alin. (2) şi art.11 lit.c) din Legea nr.123/2001 privind regimul străinilor în România, în vigoare la acea dată, pentru motivul neîndeplinirii condiţiilor privind mijloacele de întreţinere, de 500 USD/lunar.
De asemenea, este necontestat că din bilanţul de la data de 31 decembrie 2002 rezultă că societatea comercială, la care intimatul-reclamant este coasociatcu 60% din capitalul social, a înregistrat un profit de peste 550 milioane lei, repartizat pe dividende.
Este adevărat că actul respectiv a fost eliberat ulterior emiterii actului administrativ atacat viza de ieşire din România, dar el atestă activitatea profitabilă desfăşurată deintimatul-reclamant şi în perioada anterioară emiterii acestuia, în tot cursul anului, când a obţinut venituri în cuantum suficient să-i asigure mijloacele de întreţinere în condiţiile legale arătate mai sus.
Astfel fiind, în mod judicios areţinut instanţa de fond că intimatul-reclamant îndeplinea condiţiile legale pentru a-i fi prelungită viza de şedere în România.
De altfel, din actele depuse în recurs, rezultă că şi în anul 2003 societatea comercială a obţinut rezultate similare, profitul net la 31 decembrie 2003 fiind calculat la peste 550 milioane lei.
În concluzie, având învedere considerentele de mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei împotriva sentinţei civile nr. 643 din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 708/2003. Contencios. La revizuire (pensie).... | ICCJ. Decizia nr. 719/2003. Contencios. La declinare de... → |
|---|
