CSJ. Decizia nr. 861/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 861/2003
Dosar nr. 3638/2001
Şedinţa publică din 4 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 februarie 2001, reclamantul A.B. a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea Ordinului ministrului de interne emis la data de 5 ianuarie 2000, prin care s-a dispus expulzarea sa din ţară şi declarareasa, ca persoană indezirabilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 613 din 6 iunie 2000, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurs admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 484 din 6 februarie 2001, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu judecarea cauzei, în fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 877 din 19 iunie 2001, a respins ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Sentinţa a fost recurată de reclamant.
Prin motivele formulate în scris se critică hotărârea atacată pentru următoarele:
- instanţa de fond în mod nelegal a respins acţiunea, pronunţând o hotărâre, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
- hotărârea instanţei de fond a fost dată prin nerespectarea indicaţiilor obligatorii date de Curtea Supremă de Justiţie, prin care instanţa era obligată să administreze dovezi suficiente şi convingătoare, pentru a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei Ordinului ministrului de interne, atacate în contencios, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru motivele ce se vor expune în continuare şi care vor angaja examinarea globală a motivelor de casare. Reclamantul a solicitat prin acţiunea introductivă, anularea ordinului, prin care s-a dispus „expulzarea" sa din România.
În realitate, prin acest ordin s-a ridicat dreptul de şedere, declarându-se persoană indezirabilă pentru România, pe o perioadă de 5 ani, a reclamantului.
Temeiul de drept al acestei măsuri, astfel cum s-a indicat în preambulul ordinului, au fost dispoziţiile art. 4 lit. a), coroborat cu art. 20 din Legea nr. 25/1969.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, nu pot fi atacate în justiţie, actele administrative referitoare la siguranţa internă şi externă a statului.
Din conţinutul actului aflat la dosarul cauzei, cetăţeanul turc A.B. se găseşte în situaţia descrisă la art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991.
În cuprinsul aceluiaşi act se menţionează că este vorba de o chestiune legată de siguranţa statului. Actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat, descriu în amănunt pericolul concret pe care străinul îl reprezintă pentru această valoare, iar, pe de altă parte, prezintă modalităţile în care au fost obţinute datele, acestea intrând sub incidenţa art. 10 din Legea nr. 51/1991.
În consecinţă, această supremă instanţă, plecând de la premisele expuse, constată că, potrivit unui principiu de drept internaţional bine stabilit, statele sunt îndreptăţite să asigure prin acte interne, oridinea publică pe teritoriul lor, ca şi prin exercitarea unui drept de control, cu observarea, totodată, a obligaţiilor asumate de ele, prin tratate internaţionale, deziderate pe deplin respectate în speţă, asupra intrării şi stabilirii non-naţionalităţilor pe teritoriul lor.
De notat că, în acest sens există şi precedente judiciare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. În deplină concordanţa cu principiile de drept mai înainte evocate, sunt şi dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 51/1991, care prevăd că „siguranţa naţională se realizează în conformitate cu legile în vigoare şi cu obligaţiile asumate de România, prin convenţiile şi tratatele internaţionale, referitoare la drepturile omului la care este parte" (art. 11 din Constituţie).
În consecinţă, urmează a se conchide că ordinul atacat constituie un act administrativ referitor la siguranţa internă şi externă a României, necenzurabil de către instanţa de judecată, astfel că acţiunea prin care a fost solicitată anularea lui ,se priveşte ca inadmisibilă.
În temeiul aceleaşi calificări juridice, examinarea celorlalte motive de casare nu mai este necesară, câtă vreme acţiunea reclamantei este inadmisibilă.
Faţă de considerentele expuse, se impune respingerea recursului, ca nefondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.B., împotriva sentinţei civile nr. 877 din 19 iunie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 860/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 868/2003. Contencios → |
|---|
