CSJ. Decizia nr. 914/2003. Contencios. La declinare de competenta (pensie). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 914/2003
Dosar nr. 61/2003
Şedinţa publică din 6 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 octombrie 2002, reclamantul D.T. a chemat în judecată Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând obligarea pârâtului. la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, ca urmare a OG nr. 83/2000, a HG nr. 403/2001 şi a OUG nr. 187/2001, respectiv la datele de 1 noiembrie 2000, 1 aprilie 2001 şi 11 ianuarie 2002, prin includerea în calcul a adaosului pentru vechimea în magistratură şi a sporului de 15% pentru condiţii deosebite, precum şi de a comunica Casei Naţionale de Pensii, noul cuantum al pensiei de serviciu, la datele arătate, în vederea plăţii diferenţelor cuvenite, până la zi.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâtul refuză să se conformeze dispoziţiilor legale privind pensia de serviciu a magistraţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1112 din 19 noiembrie 2002, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, conform art. 155 din Legea nr. 19/2000 şi în temeiul art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, reţinând, în esenţă, că art. 103 din Legea nr. 92/1992, nu cuprinde norme speciale de competenţă care să deroge de la dreptul comun, respectiv Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul D.T., invocând aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond - art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
În principal, recurentul-reclamant susţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 şi art. 3 alin. (1) C. proc. civ., iar nu cele ale cap. VIII din Legea nr. 19/2000.
Examinând sentinţa atacată în raport cu critica formulată, actele dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, recurentul-reclamant a solicitat, a se constata refuzul nejustificat al intimatului –pârât, de a-i recunoaşte drepturile ce i se cuvin în conformitate cu art. 103 alin. (1) din Legea nr.92/1992.
Prin urmare, se constată pe de o parte, că pârât este Ministerul Public, iar nu C.N.P.A.S., nefiind deci aplicabile prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000, iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a cerut vreun drept de la Casa de Pensii Bucureşti şi nici nu a contestat vreo decizie de pensionare, nefiind, deci, aplicabile, nici prevederile art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Astfel fiind şi având în vedere că stabilirea şi acordarea pensiilor de serviciu a magistraţilor este reglementată prin dispoziţii speciale, derogatorii de la regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr. 19/2000, se constată că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin urmare, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.T., împotriva sentinţei civile nr. 1112 din 19 noiembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 912/2003. Contencios. împotriva hotarârii... | CSJ. Decizia nr. 916/2003. Contencios → |
|---|
