ICCJ. Decizia nr. 1166/2004. Contencios. Anulare hotarâre M.J. si decizie de imputare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1166/2004
Dosar nr. 395/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 22 martie 2002, reclamanţii C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. şi E.A. au chemat în judecată Ministerul Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Penitenciarul Oradea, solicitând anularea hotărârii nr. 4 din 7 februarie 2002, a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Justiţiei; a hotărârilor nr. 11498 – 11503 din 28 septembrie 2001, pronunţate de Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor din cadrul Penitenciarului Oradea, precum şi a Ordinului de zi pe unitate nr. 148 din 1 august 2001, emis de Penitenciarul Oradea.
În motivarea cererii lor, reclamanţii au susţinut că prin ordin al Comandantului Penitenciarului Oradea au fost trecuţi direct în retragere, cu drept de pensie de serviciu, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militari şi ca salariaţi civili, au primit un ajutor neimpozabil, în raport cu solda lunară brută. În opinia reclamanţilor, în mod greşit le-a fost imputat c/val acestui ajutor, considerându-se că numai cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie de serviciu pot beneficia, întrucât este evidentă omisiunea de redactare a art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, care într-o primă formă s-a referit într-adevăr numai la militarii trecuţi în rezervă, pentru ca apoi prin OUG nr. 38/2001, să complinească această lipsă, fiind incluşi şi militarii trecuţi direct în retragere.
Prin sentinţa civilă nr. 641 din 19 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea, reţinând pentru aceasta că prin dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999, legiuitorul a înţeles să acorde anumite facilităţi, numai pentru o anumită categorie de persoane, în raport cu posibilităţile financiare existente la data emiterii actului normativ. Împrejurarea că ulterior aceste facilităţi au fost extinse şi pentru alte categorii de persoane, nu confirmă teoria omisiunii de redactare a unui text de lege, cu atât mai mult, cu cât noile dispoziţii nu se aplică retroactiv.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. şi E.A., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenţii au susţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a crea un regim de tratament egal între cadrele militare trecute în rezervă şi cele trecute în retragere, dovada fiind atât modul de redactare al art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, cât şi prevederile OUG nr. 38/2001, care constituie în mod evident, completarea unei omisiuni de text şi nicidecum o nouă reglementare, distinctă, referitoare la drepturile unor categorii de militari.
Un argument în plus, în susţinerea recursului l-a constituit şi faptul că plata drepturilor încasate s-a făcut din bugetul de stat, aprobat de Parlament, în limita sumelor special alocate – şi necesare pentru cadrele militare care urmau să se pensioneze, fără nici o deosebire, ceea ce demonstrează, în opinia recurenţilor, în mod cert omisiunea cuprinderii categoriei de militari trecuţi direct în retragere.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţa naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii: „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar şi ca salariat civil în cadrul ministerului şi instituţiilor centrale, beneficiază de un ajutor neimpozabil, în raport cu solda lunară brută avută la data schimbării poziţiei de activitate".
Din modul de redactare al acestui text, rezultă fără echivoc intenţia legiuitorului de a aplica un tratament egal cadrelor militare cu drept de pensie, fără nici o discriminare, determinată eventual de modalitatea de încetare a activităţii.
Astfel fiind, împrejurarea că în alin. (2) al aceluiaşi text se prevede posibilitatea acordării unui ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile, numai pentru cadrele militare trecute în rezervă cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de reglementările în vigoare, în mod greşit a fost apreciată drept expresia voinţei legiuitorului de a acorda discriminatoriu unele drepturi, numai pentru o anumită categorie de militari, şi nu o omisiune evidentă de redactare.
Aceasta, pentru că dispoziţiile art. 31 au în vedere militarii cu drept de pensie, fiind mai puţin relevantă modalitatea de încetare a activităţii, cu atât mai mult, cu cât trecerea directă în rezervă are loc în situaţii neimputabile.
Omisiunea cuprinderii acestei categorii este confirmată, de altfel şi de OUG nr. 31/2001, pentru completarea art. 31 din Legea nr. 138/1999, care printr-un articol unic completează dispoziţiile alin. (2) ale acestui text, în sensul că: „de ajutorul prevăzut la alin. (2), beneficiază, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă, şi cadrele militare în activitate, trecute direct în retragere, cu drept de pensie de serviciu".
Interpretarea acestei dispoziţii în favoarea reclamanţilor-recurenţi nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, ordonanţa fiind emisă în scopul precizat, de completare a unui text, şi nu pentru a reglementa drepturi distincte pentru o anume categorie de militari, intenţia legiuitorului fiind aceea de a asigura unele drepturi pentru militarii cu drept de pensie, indiferent de modul de încetare al activităţii.
Considerente potrivit cărora, raţiuni de ordin financiar ar justifica dreptul legiuitorului de a diferenţia categoriile de militari cu drept de pensie, în funcţie de modalitatea de încetare a activităţii (trecere în rezervă sau trecerea directă în retragere), nu subzistă, drepturile băneşti acordate celor care urmează să se pensioneze, fiind calculate şi incluse în buget, în funcţie exclusiv de numărul acestora, şi nu de modul de încetare a activităţii.
În raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia ca fiind nelegală şi netemeinică, hotărârea Curţii de Apel Oradea, prin care s-a respins acţiunea reclamanţilor.
Astfel fiind şi având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. şi E.A., împotriva sentinţei civile nr. 641/CA-P din 19 decembrie 2002, a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa şi în fond, admite acţiunea formulată de C.V., G.F., B.M., B.L., M.L. şi E.A.
Anulează hotărârea nr. 4 din 7 februarie 2002, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Justiţiei; hotărârile nr. 11498, nr. 11499, nr. 11500, nr. 11501, nr. 11502 şi nr. 11503 din 28 septembrie 2001, ale Comisiei pentru Soluţionarea Contestaţiilor din cadrul Penitenciarului Oradea, precum şi Ordinul de zi pe unitate nr. 148 din 1 august 2001, emis de Direcţia Generală a Penitenciarelor.
Exonerează reclamanţii de plata sumelor imputate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1165/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1169/2004. Contencios. Anulare Hotarâre... → |
|---|
