ICCJ. Decizia nr. 1160/2004. Contencios. Anulare decizie de revizuire a pensiei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1160/2004
Dosar nr. 4047/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 martie 2001, reclamantul M.V. a solicitat anularea deciziei de pensie nr. 116.930 din 13 aprilie 2000 şi a hotărârii nr. 926 din 25 august 2000, acte întocmite de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj, motivând că este eronat calculul drepturilor sale de pensie şi că s-a procedat nelegal la schimbarea bazei de calcul pentru stabilirea drepturilor de pensie.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 627 din 4 iulie 2003, prin care a admis a acţiunea, a anulat Decizia nr. 116,930 din 13 aprilie 2000 şi hotărârea nr. 926 din 25 august 2000, obligând Casa Judeţeană de Pensii Gorj să emită o nouă decizie de pensionare a reclamantului, pentru o pensie în sumă de 1.118.124 lei, la nivelul lunii mai 1998.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza înscrisurilor prezentate de părţi şi a concluziilor expertizei de specialitate efectuate în cauză, că pârâta a stabilit eronat dreptul reclamantului la o pensie în sumă de 889.403 lei, cu începere din luna mai 1998, deşi la aceeaşi dată, cuantumul corect al pensiei era în sumă de 1.118.124 lei, calculat în raport cu salariile negociate din perioada 1988 – 1993 şi de deducerile prevăzute de HG nr. 565/1996.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 3/1977, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 49/1992, motivându-se că instanţa de fond a considerat activitate salarizată, şi perioada de şomaj a intimatului care, nefiind o perioadă de contribuţie la asigurările sociale de stat, nu poate fi inclusă în baza de calcul a drepturilor de pensie. În susţinerea acestui prim motiv de casare, recurenta a depus la dosar, adresa nr. 226/MT din 20 martie 1998, prin care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Direcţia Metodologie şi Asigurări Sociale, s-a pronunţat cu privire la modul de aplicare a prevederilor legale sus-menţionate.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile HG nr. 565/1996, pentru că din sumele acordate prin negociere, intimatului, nu au fost deduse indexările şi compensările primite, conform programului informatic transmis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu Nota nr. 78413/1997.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Intimatul-reclamant M.V. are dreptul la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, cu începere de la data de 1 mai 1998, însă cuantumul drepturilor de pensie a fost revizuit de recurentă, prin Decizia nr. 116.930 din 13 aprilie 2000, contestată în prezenta cauză, cu privire la perioada folosită ca bază de calcul şi la media lunară a salariului de bază din această perioadă.
Instanţa de fond a apreciat corect că este nejustificat refuzul recurentei de a stabili pensia intimatului, prin folosirea ca bază de calcul, a primilor 5 ani lucraţi consecutiv din perioada 1 mai 1988 – 1 mai 1998, care reprezintă ultimii 10 ani de activitate.
Apărarea recurentei pârâte formulată la instanţa de fond şi reiterată în primul motiv de recurs, potrivit căreia perioada respectivă nu poate fi reţinută ca bază de calcul datorită întreruperii activităţii în lunile în care intimatul a fost şomer, apare ca fiind lipsită de temei legal.
În art. 1 din HG nr. 565/1996, s-a prevăzut că baza de calcul a pensiilor stabilite după data de 1 august 1996, se constituie din veniturile primilor 5 ani lucraţi consecutiv, din ultimii 10 ani de activitate.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 1/1991, republicată, perioada pentru care o persoană este îndreptăţită să primească ajutor de şomaj, constituie vechime în muncă şi în aceeaşi unitate.
Faţă de aceste dispoziţii legale, care califică perioada de şomaj, ca fiind vechime în muncă şi în aceeaşi unitate, rezultă că perioada respectivă este asimilată celei în care o persoană s-a aflat în activitate şi poate fi avută în vedere la determinarea ultimilor 10 ani de activitate, în funcţie de care se stabileşte baza de calcul a pensiei.
Cum în perioada 1 octombrie 1997 - 1 mai 1998, când intimatul s-a aflat în şomaj, a avut loc numai întreruperea, şi nu încetarea activităţii sale, este judicioasă concluzia primei instanţe că intervalul de timp cuprins între 1 mai 1988 şi 1 mai 1998, reprezintă ultimii 10 ani de activitate.
Împrejurarea că această perioadă de 10 ani a fost întreruptă datorită şomajului, este lipsită de relevanţă, întrucât nu a intervenit încetarea activităţii şi condiţia anilor lucraţi consecutiv este prevăzută de art. 1 alin. (1) din HG nr. 565/1996, numai pentru primii 5 ani, care reprezintă baza de calcul a pensiei, şi nu pentru ultimii 10 ani de activitate.
De asemenea, este fără relevanţă împrejurarea că în perioada de şomaj, intimatul nu a realizat venituri salariale şi nu a plătit contribuţia de asigurări sociale, dat fiind că textul de lege sus-menţionat nu prevede asemenea condiţii pentru recunoaşterea vechimii în muncă şi ajutorul de şomaj încasat în perioada respectivă nu intră în calculul drepturilor de pensie.
Interpretarea dată dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 3/1977 şi art. 15 din Legea nr. 1/1991, prin Nota nr. 226/MT din 20 martie 1998, emisă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, nu poate fi reţinută în soluţionarea prezentei cauze, întrucât acest act administrativ cu caracter normativ nu a fost publicat şi nu este de acelaşi nivel cu normele legale interpretate, astfel cum se prevede în art. 10 alin. final şi art. 65 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat corect că intimatul are dreptul la stabilirea pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă, în funcţie de veniturile salariale încasate în perioada 1 mai 1988 – 1 mai 1993, şi nu pe baza veniturilor din perioada 1987 - 1992, determinată nelegal de recurentă, prin Decizia de revizuire.
Cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, constatându-se că drepturile de pensie cuvenite intimatului au fost stabilite de instanţa de fond, printr-o corectă apreciere a probelor administrate, în conformitate cu prevederile HG nr. 565/1996. De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a susţinut numai că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a avut în vedere programul informatic transmis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu Nota nr. 78413/1997, fără a se preciza prevederile HG nr. 565/1996, care se consideră a fi fost încălcate şi care au fost erorile de calcul în determinarea pensiei, reţinută în hotărârea atacată, ca fiind datorată intimatului, cu începere de la data de 1 mai 1988.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Gorj împotriva sentinţei civile nr. 627 din 4 iulie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1161/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
