ICCJ. Decizia nr. 1165/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1165/2004
Dosar nr. 4111/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamantul G.G. a contestat hotărârea nr. 2114 din 25 februarie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat comisiei, recunoaşterea perioadei 14 septembrie 1958 – 15 noiembrie 1960, de stagiu militar, ca fiind efectuat în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1100 din 7 iulie 2003, a admis acţiunea reclamantului şi a anulat hotărârea atacată, obligând pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, la emiterea unei noi hotărâri, cu includerea perioadei 14 septembrie 1958 - 15 noiembrie 1960, în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa învestită a reţinut că reclamantul, în perioada menţionată, a efectuat stagiul militar, în unele locuri de muncă, respectiv în mină şi G.A.S. - uri, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, susţinând că reclamantul nu a efectuat stagiul militar în cadrul detaşamentelor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii şi că numai perioada 26 iulie 1960 - 15 noiembrie 1960 se încadrează în prevederile art. 1 al Legii nr. 309/2002.
Recursul se constată a fi întemeiat.
Din analiza actelor dosarului rezultă că pentru perioada de efectuare a stagiului militar în cadrul G.A.S. Kiriacescu, respectiv între 26 iulie 1960 şi 15 noiembrie 1960, când reclamantul a fost lăsat la vatră, este îndeplinită cerinţa textului legal menţionat, de asemenea, şi pentru perioada 17 august 1959 – 1 martie 1960, de efectuare a stagiului la U.M. Soci, cu locul de muncă în mină, astfel cum rezultă din înscrierea făcută în fişa de evidenţă a reclamantului poz. 3 şi 5, conformă cu originalul ce se află la UM.02405 Piteşti.
Soluţia primei instanţe este, însă, nelegală, în ceea ce priveşte recunoaşterea perioadei cuprinse între 14 septembrie 1958 şi 28 noiembrie 1958, ca fiind efectuată în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, deşi potrivit menţiunilor din livretul militar şi fişa de evidenţă, reclamantul a îndeplinit serviciul militar la UM 93215 Brăila, pentru această perioadă nefiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul şi a se modifica sentinţa, în sensul de a i se recunoaşte reclamantului, beneficiul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioadele: 17 august 1959 – 1 martie 1960 şi 26 iulie 1960 – 15 noiembrie 1960, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman împotriva sentinţei civile nr. 1100 din 7 iulie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că recunoaşte reclamantului, beneficiul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 17 august 1959 – 1 martie 1960 şi 26 iulie 1960 – 15 noiembrie 1960.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1162/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1166/2004. Contencios. Anulare hotarâre M.J.... → |
---|