ICCJ. Decizia nr. 1302/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1302/2004
Dosar nr. 4219/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 iulie 2003, B.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, să se dispună anularea hotărârii nr. 1038 din 5 mai 2003, prin care Comisia constituită pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recalculeze drepturile cuvenite, cu luarea în considerare a perioadei iunie 1941 - 20 aprilie 1947, în care a fost deportat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod greşit comisia sesizată i-a respins cererea, deoarece el nu a solicitat stabilirea calităţii de refugiat, ci doar recalcularea drepturilor acordate anterior în baza prevederilor Decretului - lege nr. 118/1990, drepturi recunoscute printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă.
A precizat că a pretins recalcularea drepturilor, în calitatea sa de cetăţean român, deportat de autorităţile sovietice, din Basarabia, (unde familia B. a avut domiciliul până în luna iunie 1941), la Taşkent, în Asia centrală.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 lit. a) şi c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 300 din 3 septembrie 2003, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
În esenţă, instanţa a reţinut că, fiind deportat împreună cu întreaga familie, începând din luna iunie 1941, la Taşkent (Kazahstan), până la data de 20 aprilie 1947, reclamantul B.V. se încadrează în prevederile art. 1 lit. a) şi c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu.
Recurenta a susţinut că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa a acordat reclamantului, ceea ce acesta nu a cerut.
Mai precis, a fost obligată să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, deşi prin acţiune, B.V. a solicitat doar recalcularea drepturilor deja stabilite.
Pe de altă parte, Casa de pensii a invocat omisiunea curţii de apel, de a se pronunţa asupra excepţiei privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, ca şi inexistenţa oricăror probe în dosar, din care să rezulte strămutarea reclamantului din localitatea de domiciliu, pentru motive etnice.
Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Nu se contestă de ambele părţi că prin sentinţa civilă nr. 134 din 23 mai 1944, rămasă irevocabilă, Tribunalul Sibiu a admis contestaţia lui B.V. şi a obligat Comisia Judeţeană Sibiu de aplicare a Decretului - lege nr. 118/1990, să-i recunoască acestuia, drepturile prevăzute de art. 3, pentru perioada 23 august 1944 - 20 aprilie 1947, în care a fost deportat din Basarabia, în Asia centrală, de către autorităţile sovietice de ocupaţie.
Ca urmare a modificărilor aduse actului normativ mai sus menţionat, el a cerut în baza art. 1 lit. a) şi c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acordarea drepturilor cuvenite în baza acestor noi acte normative.
Prin hotărârea nr. 1038 din 5 mai 2003, Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a respins cererea, apreciind că reclamantul nu dovedeşte calitatea de refugiat.
Dispoziţiile art. 1 lit. a) şi c) din OG nr. 105/1999, invocate în acţiune, se referă, însă, la drepturile cuvenite cetăţenilor români care au suferit persecuţii din motive etnice, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 şi care au fost deportaţi şi respectiv, strămutaţi în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Rezultă, deci, că prima instanţă nu a greşit, atunci când, admiţând acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Atât sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Sibiu, cât şi declaraţiile autentificate ale martorilor S.G., S.M. şi P.E., confirmă justeţea afirmaţiilor din acţiune. în legătură cu deportarea familiei B. în Asia centrală, cu începere din luna iunie 1941 şi până în luna aprilie 1947, când familia s-a repatriat în România.
Soluţia rămâne, însă, nelegală în privinţa perioadei pentru care s-a recunoscut calitatea reclamantului, de beneficiar al art. 1 lit. a) şi c) din OG nr. 105/1999.
Având în vedere hotărârea civilă la care s-a făcut referire mai sus, dar şi normele juridice aplicabile noii cereri formulate de reclamant, se apreciază că această perioadă este cuprinsă între luna iunie 1941, când a avut loc deportarea familiei B. şi 23 august 1944, ca dată de debut a perioadei pentru care s-au acordat acestuia, drepturile conform art. 3 din Decretul - lege nr. 118/1990.
Referitor la excepţia de procedură ridicată de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine că ea nu este întemeiată.
Concluzia se impune, întrucât legitimarea procesuală pasivă a acestei autorităţi publice derivă din calitatea sa de emitent al actului administrativ atacat, precum şi de subiect al raportului juridic de drept procesual, născut între părţi după pronunţarea hotărârii nr. 1038 din 5 mai 2003.
Ţinând seama de considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa, în sensul că perioada pentru care se acordă reclamantului, drepturile pretinse, este cuprinsă între luna iunie 1941 şi 23 august 1944.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 300 din 3 septembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că perioada pentru care se acordă reclamantului B.V., drepturile pretinse este cuprinsă între iunie 1941 - 23 august 1944.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1301/2004. Contencios. Anulare proces-verbal... | ICCJ. Decizia nr. 1303/2004. Contencios. Anulare act... → |
|---|
