ICCJ. Decizia nr. 3655/2004. Contencios. Suspendarea aplicarii unor norme metodologice aprobate prin H.G. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.3655/2004

Dosar nr. 2745/2003

Şedinţa publică din 17 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 469 din 8 aprilie 2003, a respins cererea formulată de reclamantele B.I.C. SA Bucureşti, V.C. SRL, Q.I. SRL, G.C. SRL, D.C. SRL, P.C. SRL, D.R. SRL, prin care s-a solicitat suspendarea provizorie a aplicării alin. (3) şi (4) din Normele metodologice de aplicare a art. 40 din OG nr. 7/2001, privind impozitul pe profit, aprobate prin HG nr. 54/2003.

S-a reţinut că punerea în aplicare a acestor norme metodologice care detaliază modul de impunere, prin reţinere la sursă, a veniturilor obţinute din jocuri de noroc, nu reprezintă un caz bine justificat, în sensul art. 9 din Legea nr. 29/1990 şi nici nu este de natură să producă reclamantelor, o pagubă iminentă.

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantele, susţinând, în esenţă, că, în cauză, sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, pentru a se dispune suspendarea aplicării actului administrativ contestat.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.

Or, în cauză, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii, esenţiale, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă".

Astfel, în recurs nici nu se face referire la vreun act al dosarului din care să rezulte că punerea în aplicare a actului administrativ contestat, ar fi de natură să producă recurentelor, o pagubă iminentă.

Aşadar, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de B.I. SA Bucureşti, V.C. SRL Bucureşti, Q.I. SRL Bucureşti, G.C. SRL Bucureşti, I.C. SRL Bucureşti, P.C. SRL Bucureşti şi de D.R. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 469 din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3655/2004. Contencios. Suspendarea aplicarii unor norme metodologice aprobate prin H.G. Recurs