ICCJ. Decizia nr. 3656/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3656/2004
Dosar nr. 1888/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 54 pronunţată la data de 29 aprilie 2002 în dosarul nr. 7554/2001, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA Bucureşti, sucursala D.E.E. Muntenia şi a anulat Decizia nr. 1677 din 23 octombrie 2001, emisă de Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi actul de constatare nr. 8677 din 26 iunie 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, exonerând pe reclamantă de plata sumei de 3.814.784.103 lei impozit pe profit, cu 4.350.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin nota de constatare nr. 8677 din 26 iunie 2001, organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova a constatat, între altele, că societatea comercială reclamantă în perioada supusă verificării, 1 ianuarie 2000 - 31 mai 2001, a facturat clienţilor săi, penalităţi, pe care nu le-a înregistrat în contul de venituri, ci într-un cont extrabilanţier, cu consecinţa diminuării masei impozabile.
Prin Decizia nr. 1677 din 23 octombrie 2001, Direcţia de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice a respins contestaţia, sub acest aspect şi a menţinut actul de control privind constatarea şi măsura înregistrării în contabilitatea bilanţieră, a sumei totale de 15.259.136.411 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor facturate clienţilor.
Pentru a admite acţiunea, instanţa de fond şi-a însuşit opinia expertului contabil, potrivit căruia înregistrarea penalităţilor facturate clienţilor în contul extrabilanţier 8035 este corectă, deoarece numai în momentul încasării lor, aceste penalităţi deveneau venituri şi erau înregistrate în contul bilanţier 7711, cu consecinţa includerii lor în veniturile care erau luate în calculul impozitului pe profit.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre, cu încălcarea prevederilor legale în materie, care obligau societatea comercială să evidenţieze penalităţile respective, ca venituri în conturi bilanţiere, din momentul facturării lor la clienţi.
Recursul este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat în prezentarea rezumativă a cauzei, organele de control au constatat că intimata-reclamantă nu a înregistrat sumele reprezentând penalităţi de întârziere facturate la consumatorii clienţi, într-un cont bilanţier de venituri, ci într-un cont extrabilanţier, cu consecinţa diminuării bazei de impozitare şi a calculării unui impozit pe profit mai mic.
Este adevărat că potrivit opiniei expertului contabil, societatea comercială a procedat în mod corect, dar acesta şi-a depăşit domeniul de competenţă, problema dedusă judecăţii avându-şi rezolvarea în interpretarea normelor legale privind evidenţa contabilă, prerogativă care, în cadrul unui proces, aparţine instanţei de judecată.
Astfel, este necontestat că potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, penalităţile, pentru achitarea cu întârziere a facturilor de energie electrică de către consumatori, constituie venituri, în raport cu care se calculează profitul impozabil, fiind cuprinse în categoria câştigurilor din orice sursă.
Or, potrivit prevederilor Regulamentului de aplicare a Legii nr. 82/1991, a contabilităţii, aprobat prin HG nr. 704/1993, veniturile excepţionale din operaţiuni de gestiune se înregistrează în contul 771.
Susţinerea societăţii comerciale că penalităţile respective trebuie înregistrate într-un cont bilanţier abia din momentul încasării lor, potrivit prevederilor art. 100 lit. c) din Regulamentul menţionat, nu trebuie însuşită, nefiind vorba de venituri excepţionale din exploatare, ci de venituri excepţionale din operaţiuni de gestiune, caz în care înregistrarea ca venituri se face chiar din momentul facturării lor.
În concluzie, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, pe fond, cu motivarea de mai sus, acţiunea va fi respinsă, actele administrative atacate fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei nr. 54 din 29 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3655/2004. Contencios. Suspendarea aplicarii... | ICCJ. Decizia nr. 3774/2004. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
