ICCJ. Decizia nr. 3864/2004. Contencios. Anulare decizii D.G.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3864/2004
Dosar nr. 1963/2003
Şedinţa publică din 18 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 2 decembrie 2002, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, solicitând anularea deciziilor nr. 1358 şi nr. 1365 din 21 octombrie 2002 şi reîncadrarea sa pe postul de inspector vamal, deţinut anterior.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin actele administrative contestate s-a dispus desfacerea contractului său de muncă, începând cu prima zi lucrătoare după data încetării concediului medical. Această măsură, a susţinut reclamantul, este abuzivă şi nelegală, motivele reţinute fiind puerile şi neîncadrându-se în dispoziţiile legale invocate, art. 130 lit. i) C. muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 111 din 1 aprilie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat cele două decizii şi a dispus reîncadrarea reclamantului, pe funcţia deţinută anterior.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâtele au emis actele administrative contestate, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999, referitoare la temeiurile legale pentru sancţionarea funcţionarilor publici şi la procedurile obligatorii premergătoare aplicării sancţiunilor disciplinare.
Referirea pârâtelor la temeiul desfacerii contractului de muncă al reclamantului – art. 130 lit. i) C. muncii, este neavenită, cât timp în legea specială aplicabilă – Statutul funcţionarilor publici - există dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, ce ar fi trebuit aplicate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtele au învederat că instanţa de fond a greşit, atunci când a reţinut că menţionarea exclusiv a prevederilor art. 130 lit. i) C. muncii, drept temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului, atrage anularea deciziilor, cât timp la data emiterii actelor administrative era aplicabilă OG nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, act normativ care nu conţine dispoziţii specifice derogatorii de la dreptul comun în materie.
Cât priveşte temeinicia sancţionării, pârâtele au arătat că măsura a fost dispusă în baza constatărilor materializate prin procesul-verbal din 14 octombrie 2002 şi raportul de audit financiar din 15 octombrie 2002, acte din care rezultă gravele abateri săvârşite de reclamant, care justifică desfacerea contractului de muncă.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune respingerea acţiunii.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a ocupat funcţia de inspector vamal gr. III la Serviciul juridic contencios - urmărire şi încasare creanţe bugetare din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Timişoara, prin Decizia nr. 1358/2002 dispunându-se în baza art. 130 lit. i) C. muncii, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, cu începere din prima zi lucrătoare după încetarea concediului medical.
Instanţa a reţinut în mod greşit că deciziile în litigiu au fost emise cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 188/1999, act normativ ce trebuia aplicat faţă de reclamant, ce avea calitatea de funcţionar public.
Astfel, nu s-a avut în vedere faptul că personalul vamal avea un statut propriu, reglementat de OG nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, statut ale cărui prevederi, inclusiv cele referitoare la abaterile şi sancţiunile disciplinare, constituiau în anul 2002, legea specială aplicabilă, derogatorie de la temeiurile legale şi procedurile obligatorii reglementate de Legea nr. 188/1999.
Şi, întrucât dispoziţiile OG nr. 16/1998 se completau cu prevederile Codului muncii, referirea exclusiv la textul art. 130 lit. i), nu şi la normele speciale în materie, nu este de natură să atragă nulitatea actelor administrative.
Cât priveşte temeinicia sancţiunii aplicate, Decizia nr. 1358/2002 menţionează abaterile constatate, consemnate şi în raportul de audit intern nr. 25936 din 15 octombrie 2002, referitor la activitatea desfăşurată de personalul încadrat la serviciul la care lucra reclamantul.
De menţionat că, ulterior, astfel cum rezultă din actele noi depuse în recurs, reclamantul a suferit o condamnare penală definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, luare de mită, de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, deducându-se durata arestării preventive, de la 4 noiembrie 2002, la 3 decembrie 2002 şi de la 17 decembrie 2002, la 4 noiembrie 2003 [sentinţa penală nr. 242/2003 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 4940 din 4 noiembrie 2003].
Existenţa acestei condamnări face ca reclamantul să fie incompatibil calităţii de funcţionar public, împrejurare în raport cu care nu se mai poate pune în discuţie reintegrarea în serviciu.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va casa sentinţa şi pe fond, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 111 din 1 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ. Casează sentinţa şi, în fond, respinge contestaţia formulată de G.I., ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3774/2004. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3865/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
