ICCJ. Decizia nr. 3774/2004. Contencios. Refuz soluţionare plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.3774/2004
Dosar nr. 6677/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 2 octombrie 2003, reclamantul G.A., domiciliat în Bucureşti, Şos. Mihai Bravu, a sesizat secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, chemând în judecată Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu sediul în Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, pentru ca prin hotărârea pronunţată, instanţa să constate că primul pârât a refuzat să se pronunţe asupra plângerii formulată împotriva celui de-al doilea pârât, să se dispună anularea actului emis de Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, cu nr. 12574 la data de 29 august 2003, prin care se consemnează rezultatele cercetărilor întreprinse de această instituţie, în urma sesizării făcută de reclamant, să se recunoască vătămarea produsă reclamantului, prin neefectuarea cercetării disciplinare în mod legal, cu consecinţa lezării dreptului său de a i se evalua în mod corect performanţele sale la învăţătură.
În motivarea acţiunii se arată că reclamantului i s-au evaluat în condiţii necorespunzătoare, cunoştinţele sale de limbă engleză, fapt ce l-a determinat să adreseze Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, o plângere înregistrată sub nr. 12081, în luna iulie 2003. Susţine că este vorba de o faptă abuzivă, şi nu de o simplă eroare de apreciere.
Verificând plângerea în condiţiile nerespectării cerinţelor art. 115 şi 119 din Legea nr. 128/1977, i s-a comunicat un rezultat cu nr. 12574, la data de 29 august 2003, rezultat ce l-a nemulţumit pe reclamant şi l-a determinat să adreseze o plângere Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în care a reclamant modul în care a fost soluţionată prima sa plângere.
În loc să efectueze o cercetare a aspectelor sesizate şi să comunice petiţionarului rezultatul cercetărilor şi, eventual, măsurile luate, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a transmis plângerea reclamantei, organului reclamant, fără nici o constatare proprie, cerându-i să analizeze din nou situaţia prezentată şi să comunice petentei, rezultatul.
Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1937 din 19 noiembrie 2003, a declinat competenţa soluţionării pricinii, în favoarea secţiei a VIII-a a Tribunalului Bucureşti, socotindu-se că acţiunea se referă la nesoluţionarea reclamaţiei de către Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, ceea ce face ca Tribunalul Bucureşti să fie competent material.
Prin Decizia nr. 120 din 16 ianuarie 2004, secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul reclamantului împotriva hotărârii de mai sus, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza, spre soluţionare pe fond, Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa de control judiciar a considerat greşită hotărârea primei instanţe, întrucât acţiunea reclamantului privea modul necorespunzător de soluţionare a recursului graţios ierarhic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, poziţia acestei autorităţii administrative determinând competenta materială, conform art. 3 pct.1 C. proc. civ.
Soluţionând cauza conform indicaţiilor primite, secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 758 pronunţată la 22 aprilie 2004, a respins ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, faţă de refuzul acestuia de a soluţiona reclamaţia administrativă formulată împotriva celui de-al doilea pârât.
Pe fond, însă, s-a constatat că nu există un refuz nejustificat de a soluţiona plângerile reclamantului, prima primind un răspuns prin adresa nr. 12574/2003, iar cea de a doua fiind rezolvată prin solicitarea de a se „analiza" cele reclamate şi de a se da răspuns reclamantului, de către Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, neputându-se dispune legal o anchetă disciplinară împotriva profesorului reclamat, nefiind aplicabile prevederile art. 115 - 119 din Legea nr. 128/1997.
Adresa nr. 12574/2003 a fost considerată legală, având la bază raportul inspectorului şcolar R.V., iar reclamantul neavând un drept recunoscut de lege care să fie considerat ca vătămat, lipsind reaua credinţă, abuzul şi evaluarea necorespunzătoare făcută de profesoara reclamată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate [art. 304 pct. 9 C. proc. civ.] şi netemeinicie [art. 3041 C. proc. civ.] şi pentru faptul că se bazează pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii [art. 304 pct. 7 C. proc. civ.].
Astfel, se arată că greşit s-a reţinut inexistenţa unui drept al elevului de a fi evaluat corespunzător, însoţit de obligaţia profesorului de a-şi desfăşura activitatea în aceste condiţii şi a vătămării produsă prin încălcarea acestora, elemente consacrate expres prin prevederile art. 95 şi art. 96 lit. g) din Legea nr. 128/1997.
S-a mai arătat că reclamantul are dreptul de a contesta, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, refuzul ministerului de a se investi cu o sesizare, a cărei rezolvare îi revenea conform art. 141 din Legea nr. 128/1997 şi că ancheta efectuată în cauză s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 115 – 119 din această lege, aplicabile în speţă.
În fine, se mai susţine că prima instanţă a afirmat în considerentele hotărârii atacate, că profesoara reclamată nu a făcut parte din Comisia de examinare pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică la limba engleză, fapt nesusţinut de reclamant şi care nu are legătură cu abuzul comis de profesor, sesizabil numai în urma unei cercetări în condiţiile legii şi care nu a avut loc în cauză.
Recursul este întemeiat.
G.A. a sesizat Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti în legătură cu comportarea abuzivă a profesoarei Ş.D. de la Colegiul Naţional Iulia Haşdeu, constând în depunctarea sa nejustificată cu prilejul evaluării cunoştinţelor sale de limbă engleză în semestrul II/2002 – 2003. Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 12081 din iulie 2003.
Cu adresa nr. 12574 din 29 august 2003, Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, comunică reclamantului că în urma cercetării evenimentelor relatate în sesizare, reevaluarea lucrării prezentate nu este posibilă şi că nu există probe evidente din care se rezulte încălcarea deontologiei profesionale, de către profesoară.
Nemulţumită de acest mod de rezolvare a sesizării, mama elevului adresează o plângere Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, înregistrată cu nr. 18977 din 1 septembrie 2003, în care susţine – printre altele – că verificarea primei reclamaţii nu s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 128/1997.
Organul central sesizat astfel, trimite plângerea, Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, cu adresa nr. 18977 din 20 octombrie 2003, fără nici un fel de cercetare proprie, după expirarea termenului legal, cerându-i să „reanalizeze" situaţia, fără a menţiona condiţiile în care aceasta urma să fie făcută şi să comunice răspunsul petiţionarului.
Prin cererea adresată instanţei, reclamantul scoate în evidenţă atât refuzul nejustificat al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, de a se pronunţa asupra celei de a doua sesizări, cât şi nelegala rezolvare a primei sesizări, de către Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti.
Cererea sa este justificată.
Modul de rezolvare de către minister a celei de a doua sesizări, echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a acesteia, în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1997.
Dreptul elevului şi obligaţia corespunzătoare a profesorului de a primi o evaluare corespunzătoare a performanţelor sale la învăţătură, în baza unui sistem validat şi potrivit conştiinţei proprii, decurge din art. 96 lit. g) din Legea nr. 128/1997, fiind vorba de un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Refuzul de a examina cererea se deduce cu uşurinţă din transmiterea cercetării tocmai organului reclamant, că nu a efectuat-o în condiţii legale. Dacă, în general, este posibilă transmiterea unor competenţe organelor din subordine, este de neconceput a se transmite reclamaţia făcută împotriva unui organ, spre verificare, tocmai acelui organ, fapt ce videază de conţinut autoritatea organului ierarhic superior.
Refuzul nejustificat la care se referă Legea nr. 29/1990, se poate deduce şi din faptul că petiţionarului nu i s-a comunicat în termen de 30 de zile, modul de soluţionare a reclamaţiei făcute.
Modul de soluţionare a primei reclamaţii, dedus din chiar cuprinsul adresei nr. 12574 din 29 august 2003, este nelegal.
Astfel, conform art. 115 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, printre acestea figurând şi obligaţiile stabilite de art. 96 din lege.
Sancţiunea disciplinară se aplică, potrivit art. 119 din Legea nr. 128/1997, despre care se susţine fără nici un fel de argumentare, contra evidenţei, că nu este valabil în speţă, după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză şi verificarea apărărilor sale.
Această cercetare se face de către o comisie formată din 3 - 5 membri, din care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi sunt cadre didactice cu funcţie cel puţin egală cu cea a celui cercetat, în comisii putând fi incluşi şi inspectori şcolari.
Comisiile sunt numite numai în condiţiile prevăzute de art. 119 alin. (3) din lege.
În speţă, cercetarea a fost efectuată – contrar prevederilor legale menţionate – de către inspectorul şcolar, profesor R.V., ceea ce atrage nulitatea sa, împrejurare ce constituie tocmai obiectul celei de a doua plângeri.
În condiţiile date, hotărârea pronunţată de prima instanţă este nelegală, recursul declarat în cauză urmând a fi admis, modificându-se sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantului.
Ca efect al celor mai sus arătate, actul emis de Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti cu nr. 12574 din 29 august 2003, urmează a fi anulat, iar Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului urmează a fi obligat să dispună efectuarea cercetării referitoare la abaterea sesizată, printr-o comisie numită şi constituită conform dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 128/1997.
Obiectul cercetării îl va constitui modul de evaluare a performanţelor elevului reclamant, cu consecinţa aplicării sancţiunii corespunzătoare în cazul constatării unor abateri şi comunicarea hotărârii luate, în termenul legal de 30 de zile.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va fi obligat la soluţionarea prin organe proprii, a petiţiei din 29 august 2003, privind efectuarea unei anchete legale şi să dispună ca Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti să emită un certificat din care să rezulte dacă exista vătămarea reclamată şi întinderea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.A. împotriva sentinţei civile nr. 758 din 22 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite acţiunea precizată a reclamantului G.A. şi în consecinţă:
Anulează actul emis de Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, nr. 12574 din 29 august 2003 şi obligă Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să dispună efectuarea cercetării referitoare la abaterea sesizată, printr-o comisie numită şi constituită conform dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 128/1997, abatere ce priveşte incorecta evaluare a performanţelor elevului G.A., cu consecinţa aplicării sancţiunii corespunzătoare, în cazul constatării existenţei acestuia şi a comunicării hotărârii luate, în termenul legal de 30 de zile.
Obligă Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să soluţioneze petiţia din 29 august 2003, privind efectuarea unei anchete legale şi să dispună ca Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti să emită un certificat, din care să rezulte dacă există vătămare produsă reclamantului şi întinderea acesteia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3656/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3864/2004. Contencios. Anulare decizii D.G.V.... → |
|---|
