ICCJ. Decizia nr. 376/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
DECIZIE nr. 376
Dosar nr.368/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. „S.F." S.A. Timiş a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, solicitând ca instanţa să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2638 din 3 decembrie 2001, emis de pârât în favoarea S.C. „A.F.P." S.A., Timiş.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile clauzei 7.6 din contractul tip de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. M/23/17 martie 2000, încheiat cu fostul F.P.S., prin care au fost achiziţionate acţiunile privind clădirile situate pe terenul transmis în proprietatea S.C. „A.F.P." S.A., Timiş prin certificatul contestat, vânzătorul (F.P.S.) s-a obligat să garanteze în condiţiile Legii nr. 99/1999 şi a Hotărârii Guvernului nr. 450/1999 dreptul de preemţiune al reclamantei asupra terenului respectiv.
A susţinut că, în mod abuziv prin manopere frauduloase, Direcţia Agricolă Timiş, în cooperare cu S.C. „I.F." S.A. societate aflată în curs de lichidare, a întocmit documentaţia pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea acesteia, deşi societateamenţionată nu a avut niciodată în folosinţă terenul în litigiu.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul chemării în judecată, pentru opozabilitate şi a S.C. „A.F.P." S.A., Timiş, beneficiara certificatului de atestare contestat.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 390 din 17 decembrie 2002, a respins ca inadmisibilă acţiunea, reţinând în esenţă, că reclamantanu a respectat dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe S.C. „A.F.P." S.A., Timiş a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta – reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, precizând că actul atacat nu a fost comunicat societăţii reclamante, or art. 5 din Legea 29/1990 nu vorbeşte despre luarea la cunoştinţă, ci despre comunicarea actului.
Porivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Urmarea căii legale presupune respectareaprevederilor art. 5 din legea menţionată, care stabilesc drept o condiţie de admisibilitate a acţiunii, efectuarea unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente, ca şi termenele în care se poate face sesizarea instanţei.
Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, termenul pentru formularea reclamaţiei administrative este de 30 de zile de la comunicarea actului.
În speţă, reclamanta susţine că nu i s-a comunicat actul contestat, însă din acţiunea introductivă de instanţă rezultă că aceasta a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat în luna februarie 2002, iar reclamaţia administrativă a fost formulată abia la 21 august 2002.
Cum dispoziţiile art. 5 alin. (1) au un caracter imperativ, respectarea termenului echivalând cu neîndeplinirea procedurii prealabile,constituie un fine de neprimire, şi în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „S.F." S.A. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 390 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 375/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 535/2004. Contencios → |
|---|
