ICCJ. Anulare ordin al autorităţii administraţiei publice prin care s-a dispus eliberarea din funcţia de director. Decizia nr. 379/2004. Contencios. Anulare ordin M.A.A.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.379
Dosar nr.1954/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 februarie 2003, H.V. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, solicitând:
- anularea ordinului nr. 328 din 23 decembrie 2002 prin care această autoritate a administraţiei publice centrale a dispus eliberarea sa din funcţia de director al Direcţiei Sanitare Veterinare a judeţului Iaşi şi menţinerea pe funcţia de execuţie, corespunzător gradului profesional şi a nivelului salariului de bază avute;
- suspendarea executării actului administrativ, conform art. 9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea cauzei;
- obligarea pârâtului la plata daunelor reprezentând diferenţa de venituri de care a fost lipsit prin aplicarea ordinului atacat şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de director al Direcţiei Sanitare Veterinarea Judeţului Iaşi ca urmare a constatării că sunt îndeplinite condiţiile cerute prin adresa M.A.A.P. – Agenţia Naţională Sanitară Veterinară nr.141058 din 17 mai 2001.
Invocarea în cuprinsulordinului a dispoziţiei art.130 alin.(1) lit. f) C. muncii nu putea fi făcută fără coroborarea cu prevederile Legii nr.188/1999, a celor din OG nr. 24/2000, din OUG nr. 42/2001 şi chiar a motivelor expuse în sentinţa civilă nr. 89/2001 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Supreme de Justiţie, nr. 3198/2002.
În opinia reclamantului, persoana reintegrată în funcţia de director nu a îndeplinit niciodată condiţiile legale pentru a ocupa această funcţie.
Pe de altă parte, ordinul ministerial a fost emis cu nesocotirea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 188/1999, prin aceea că s-a prevăzut menţinerea reclamantului pe o funcţie de execuţie şi nu pe funcţia de conducere pentru care fusese atestat la data de 6 decembrie 2000.
În sfârşit, H.V. a invocat nelegalitatea actului administrativ, derivând din încălcarea prevederilor art. 34 din Legea nr.188/1999.
Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa civilă nr. 56/CA din 31 martie 2003 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În esenţă, instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune întrucât actul administrativ cuprinde în preambul toate actele normative avute în vedere la emiterea lui, inclusiv cele la care se referă reclamantul şi sentinţa civilă nr.89/2001 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi. Că, în condiţiileîn care D.G. a fost reintegrat în funcţia dedirector al Direcţiei Sanitare Veterinare a Judeţului Iaşi printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritatea lucrului judecat, instanţa de contencios administrativ nu mai poate cenzura modul de îndeplinire a condiţiilor de exercitare a funcţiei de către persoana reintegrată.
Cât priveşte pretinsanulitate a ordinului, dedusă din încălcarea dispoziţiilor art. 34 ale Statutului funcţionarilor publici, apărarea reclamantului a fost înlăturată pe considerentul că acesta s-aaflat efectivla serviciu în întreaga lună decembrie 2002 şi a semnat o serie de acte de competenţa sa, fapt ce demonstrează că nu abeneficiat de concediu medical.
Împotriva sentinţei, H.V. a declarat recurs, susţinând că este nelegală şi netemeinică deoarece:
- instanţa de fond nu a stabilit culpa procesuală flagrantă a pârâtului, decurgând din neexercitarea de către acesta a căii ordinare de atac împotriva sentinţei civile nr. 89/2001;
- s-a ignorat împrejurarea că la data ocupării prin concurs a funcţiei de director, persoanareintegrată ca efect al ordinului contestat, aveaposibilitatea legală de a participa la concurs, întrucât sentinţa curţii de apel nu era definitivă şi irevocabilă;
- prin menţinerea recurentului pe funcţia de execuţie avută anterior numirii ca director al Direcţiei Sanitare Veterinare a Judeţului Iaşi au fost nesocotite dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 188/1999;
- la data emiterii ordinului contestat, recurentul se afla în concediu de boală şi oricum, unele acte semnate de el erau de maximă urgenţă, asigurând buna desfăşurare a societăţilor beneficiare;
- recurentul nu a ocupat vremelnic funcţia de director, ci pentru perioada mandatului stabilit prin legea organică, iar înlocuirea sa putea fi determinată doar de anumite disfuncţionalităţi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ori deîmplinirea termenului pentru care a fost acordat mandatul;
- prin trecerea sa într-o funcţie de execuţie, au fost afectate drepturile salariale cuvenite şi acordate înainte denumirea în funcţia respectivă.
Recursul este nefondat sub aspectul tuturorcriticilor formulate.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, emiterea de către pârât a ordinului nr.328 din 23 decembrie 2002 a fost determinată de obligativitatea legală de executareîntocmai a sentinţei civile nr. 89/CA din 8 iunie 2001 aCurţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă şi irevocabilă. Prin hotărârea respectivă s-a dispus reintegrarea în funcţia dedirector al Direcţiei Sanitare Veterinare a Judeţului Iaşi a lui D.G. şi aducerea ei la îndeplinire se impunea în raport cu prevederile art.130 lit.f dinvechiul C. muncii, art.103 al Legii nr. 188/1999, precum şi art .83 şi următoarele din Legea nr. 168/1999.
În preambulul actului administrativ sunt menţionate atât sentinţa civilă pronunţată de instanţă, cât şi normele juridice pe care ea se fundamentează, deşi motivarea amplă, nu constituie o condiţie de validitate a unei asemenea categorii de acte juridice.
Pe de altă parte, neexercitarea de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului a căii ordinare de atac împotriva acelei hotărâri este lipsită de relevanţă în prezentul litigiu, mai ales că sentinţa a fost menţinută ulterior de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 3198/2002,menţionată de asemenea, în ordin.
Cât priveşte starea de boală invocată de reclamant, pe baza certificatului medical anexat în dosar, instanţa de fond a stabilit judicioscă înscrisul indică doar intervalul cuprins între 20 şi 31 decembrie 2002.
Dar, foaia de prezenţă colectivă atestă fără echivoc faptul că reclamantul a fost pontat pentru întreaga lună decembrie 2002, pe parcursul căreia el a fost prezent în unitate şi a semnat o serie de documente oficiale, corespunzător atribuţiilor specifice funcţiei de conducere.
Pentru considerentele analizate în cele ce preced, nu pot fi primite nici celelalte critici aduse sentinţei în legătură cu modul de ocupare a funcţieipublice de conducere de către recurent, de durata pretinsului mandat stabilit prin legea organică şi diminuarea cuantumului drepturilor salariale, determinatăde menţinerea lui H.V. pe funcţia de execuţie, corespunzător graduluiprofesional şi a nivelului salariului de bază avute.
De altfel, în legătură cu acest ultim aspect, reclamantul însăşi a precizat în notele de concluzii depuse la termenuldin 17 martie 2003că pretenţia de la punctul 3 al acţiunii urmează a fivalorificată în cadrul unui proces separat.
Având în vedere considerentele expuse, precum şi inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică,care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. ar putea fiinvocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de H.V. împotriva sentinţei civile nr. 56/CA din 31 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1505/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Anularea deciziei de imputare emisă de şeful Ocolului... → |
|---|
