ICCJ. Decizia nr. 595/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.595
Dosar nr.3306/2004
Şedinţa publică din12 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.D.I a formulat acţiune împotriva Casei Judeţene de Pensii Bacău, solicitând ca în contradictoriu cu pârâta să se anuleze Hotărâreanr. 1915 din 15 martie 2003 şi să fie obligată aceasta la emiterea unei hotărâri prin care să îi recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 şi pentru perioada 6 noiembrie 1952 – 1 iulie 1955 când a fost în concediu medical.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că prin Hotărârea nr. 1915/2003 pârâta a admis cererea dar numai pentru perioada 6 iunie 1951 – 6 noiembrie 1952, pentru restul perioadeianume 6 noiembrie 1952 – 1 iulie 1955 respingând nejustificat luarea în calcul ca perioadă ce intră sub incidenţa legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa nr. 93 din 8 iulie 2003 a respins acţiunea, reţinând că în perioada 6 noiembrie 1952 – 1 iulie 1955 reclamantul a fost în concediu medical, astfel că nu poate fi recunoscută ca perioadă de muncă în detaşamente de muncă, în 1952 fiind lăsat la vatră pe caz de boală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul I.D.I. criticând soluţia ca nelegală, el fiind pensionat urmare spitalizărilor avute.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioda 1950 – 1961, iar prin HG nr. 1114/2002 a fost precizată ca fiind perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961 şi alte norme metodologice de aplicare.
Înalta Curte de Casaţie constată că în raport de aceste prevederi, instanţa de fond în urma analizei probelor în mod legal a respins acţiunea, reclamantul recurent, după 6 noiembrie 1952 nemaifiind în activitate, ci în concedii medicale.
Faţă de acste dispoziţii legale se reţine că sentinţa Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ este în concordanţă cu actele normative incidente cauzei şi cu probele dosarului, pe cale de consecinţă urmând a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de I.D.I. împotriva sentinţei civile nr. 93 din 8 iulie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1620/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1622/2004. Contencios. Acordare drepturi... → |
|---|
