ICCJ. Decizia nr. 6950/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6950/2004
Dosar nr. 5459/2003
Şedinţa publică din 15 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, reclamantul V.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), întrucât în perioada iunie 1941 - ianuarie 1942 a fost strămutat din localitatea Sulina, în localitatea Tulcea.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1536/CA din 16 octombrie 2003, a respins ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.
În motivarea sentinţei astfel pronunţată, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât nu a făcut dovada susţinerilor sale şi anume, că a fost supus schimbului de populaţie.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, a declarat în termen, recurs, pârâtul V.A.
Fără a aduce o critică efectivă sentinţei atacate, recurentul-reclamant a susţinut că în baza Legii nr. 189/2000, a depus dosarul complet la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, împreună cu declaraţiile notariale a doi martori, care nu au fost luate în considerare şi a arătat că nu deţine acte doveditoare, întrucât au fost distruse de către ruşii lipoveni, conform spuselor unor martori. Totodată, Primăria oraşului Sulina şi Arhivele Statului Tulcea au confirmat că nu deţin evidenţe în acest sens.
Recursul va fi respins pentru cele ce urmează:
Pentru a putea beneficia de statutul de refugiat, în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, solicitantul, persoană română, trebuie să fi avut domiciliul într-unul din teritoriile cedate, respectiv Ardealul de Nord, Basarabia şi Bucovina şi în judeţele din Cadrilater, cedate Bulgariei şi să fi suferit persecuţii etnice din partea ocupanţilor, fiind nevoit să se refugieze din această cauză.
Or, recurentul-reclamant nu a făcut dovada strămutării, în înţelesul art. 4 alin. (1) din HG nr. 127/2002, pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945.
Recurentul fiind mutat împreună cu familia din localitatea Sulina, în localitatea Tulcea, ambele localităţi nefăcând parte din teritoriile cedate.
De altfel, declaraţiile celor doi martori nu se coroborează cu probele aflate în dosar.
Faţă de cele de mai sus, rezultă că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, reţinând în mod corect că recurentul nu a făcut dovada susţinerilor sale, în sensul că a fost supus schimbului de populaţie şi deci, nu s-a încadrat în prevederile legale mai sus citate, iar pe cale de consecinţă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.A. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6948/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6951/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
