ICCJ. Decizia nr. 7076/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.7076/2004
Dosar nr. 3268/2004
Şedinţa publică din 22 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, sub nr. 160, reclamanta V.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea hotărârii nr. 8550 din 9 decembrie 2003 şi obligarea de a-i acorda drepturile prevăzute de art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă, că s-a născut la 14 octombrie 1941, în municipiul Timişoara, unde părinţii săi au fost strămutaţi din municipiul Cluj, după Dictatul de la Viena, începând cu luna septembrie 1940.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 77, pronunţată la 10 februarie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat hotărârea nr. 8550 din 9 decembrie 2003, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i elibereze o nouă decizie, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000, modificată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din probele administrate în cauză, că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinţilor, din municipiului Cluj, în municipiul Timişoara, că având acelaşi domiciliu, beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 şi că precizările emise de Casa Naţională de Pensii, se referă la prevederi legale privitoare la filiaţie, care nu au legătură cu Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, invocând nelegalitatea, în motivarea acestuia invocând „Precizările nr. 3233" din 2 septembrie 2002.
Recursul este nefondat.
Curtea, verificând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, este legală şi temeinică.
Este de necontestat că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, dobândind din acel moment, acelaşi statut.
Invocarea de către recurentă, a Precizărilor nr. 3233 din 2 septembrie 2002, nu pot fi avute în vedere, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, ele fiind lipsite de forţă juridică, vizând aspecte legate de filiaţie, şi nu de drepturile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Faţă de aceste considerente, Curtea urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 77/PI din 10 februarie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7070/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7085/2004. Contencios. Înlocuirea sanctiunii... → |
---|