ICCJ. Decizia nr. 7056/2004. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 7056/2004
Dosar nr. 4890/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, sub nr. 3356, reclamanta R.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 7283 din 6 septembrie 2003 şi obligarea acesteia, la recunoaşterea calităţii de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, s-a precizat de către reclamantă, că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi şi că suferind aceleaşi privaţiuni, beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 483, pronunţată la 20 octombrie 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 7283, emisă de pârâtă şi a obligat-o, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din interpretarea prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi Normele de aplicare a ordonanţei, că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, au acelaşi statut cu aceştia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, invocând nelegalitatea.
În motivarea recursului s-a susţinut că reclamanta nu era născută la data strămutării părinţilor săi şi ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să constate că o atare abordare contravine caracterului reparator a legii, sensul acesteia fiind recunoaşterea drepturilor, pentru toţi membrii familiei, ca urmare a privaţiunilor suferite.
Este de necontestat că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, că are acelaşi statut, fiind de neconceput existenţa unui alt domiciliu.
Faţă de aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 438/CA din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7054/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7060/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|