ICCJ. Decizia nr. 7520/2004. SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTSRATIV ŞI FISCAL. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2004. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA DE contencios ADMINISTSRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.7520/2004
Dosar nr. 343/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.O. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, solicitând instanţei, anularea deciziei nr. 75 din 11 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 309/2002, pe întreaga perioadă în care a efectuat stagiul militar.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că drepturile conferite de Legea nr. 309/2002, trebuie acordate începând cu data de 1 decembrie 2002, şi nu cum a stabilit Comisia Casei Judeţene de Pensii Botoşani, cu data de 1 iulie 2003.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 240 din 19 noiembrie 2003, a admis acţiunea formulată, motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 309/2002, prin recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, li se acordă drepturile băneşti, persoanelor beneficiare ale legii, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, reţinând faptul că reclamantul a depus cererea, în luna noiembrie 2002.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, arătând faptul că, deşi cererea a fost depusă în luna noiembrie 2002, dovezile în sprijinul cererii au fost depuse de reclamant, ulterior.
Recursul este nefondat.
În mod judicios a reţinut instanţa de fond, că intimatul-reclamant este îndreptăţit să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 decembrie 2002, întrucât cererea a fost depusă de intimatul-reclamant, în luna noiembrie 2002, iar dispoziţia art. 8 din Legea nr. 309/2002, este expresă şi necondiţionată de momentul depunerii actelor, în dovedirea cererii.
Pentru aceste considerente, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 240 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7509/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7521/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|








