ICCJ. Decizia nr. 7504/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.7504/2004

Dosar nr. 4050/2003

Şedinţa publică din 12 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S. SA Slatina a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu pârâţii, să dispună anularea deciziei nr. 297 din 29 aprilie 2002, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de către societate, împotriva procesului-verbal de control nr. 275 din 15 martie 2002, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nu datorează sumele imputate prin actul de control din 15 februarie 2002, fiind greşit calculate, nu s-a precizat conţinutul acestor documente, baza legală şi temeiul legal de stabilire, calcularea şi vărsarea impozitului. De asemenea, nu s-a întocmit şi o anexă care să cuprindă calculul detaliat al diferenţelor de impozit şi al majorărilor de întârziere.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 633 din 9 iulie 2003, a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că aceasta nu a suferit o vătămare, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât a contestat potrivit OUG nr. 13/2001, actul de control din 15 februarie 2002 şi Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 297 din 29 aprilie 2002, prin care s-au desfiinţat capitolele din actul de control.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, SC S. SA Slatina.

Recurenta a susţinut în esenţă că:

- instanţa nu s-a pronunţat asupra petitului din cererea de întregire a acţiunii, depusă la termenul din 20 iunie 2003, privind restituirea sumei de 1.000.038.761;

- hotărârea este greşit motivată în drept, în sensul greşitei interpretări şi aplicări a art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990;

- instanţa trebuia să verifice temeiul juridic al cererii reclamantei, conform art. 1, raportat la art. 5 din OUG nr. 13/2001, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei reclamantei şi în măsura în care acţiunea trebuia extinsă şi la actul constatator nr. 45449/1999, trebuia să ia măsuri pentru stabilirea cadrului procesual legal.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin actul de control contestat, emis la 15 februarie 2002, de organele de control fiscal, s-au stabilit obligaţii fiscale, reclamantei, în sumă de 19.972.369.492 lei, împotriva căruia aceasta a formulat contestaţie la Ministerul Finanţelor Publice.

Prin Decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, Ministerul Finanţelor Publice a respins ca rămase fără obiect, capetele de cerere din contestaţie, referitoare la impozitul pe profit şi T.V.A., precum şi majorările de întârziere aferente, accize şi penalităţi, aferente impozitului pe salarii şi a desfiinţat restul capetelor din actul de control.

S-a reţinut că acestea au fost stabilite pe baza unui act de control anterior şi că nu fac obiectul actului de control contestat.

Într-adevăr, instanţa a ignorat procesul-verbal nr. 1399517 din data de 30 iunie 2002, deşi acesta era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

De aceea, pentru corecta soluţionare a litigiului, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Cu prilejul rejudecării cauzei, instanţa va adânci probatoriile şi va trebui să se pronunţe şi asupra capătului de cerere privind restituirea sumei de 1.000.038.761 lei, care a făcut obiectul acţiunii introductive şi asupra căruia instanţa de fond a omis să se pronunţe.

Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea va avea în vedere probele administrate, în raport cu procesul-verbal nr. 1399517 din 30 iunie 2002 şi va putea dispune o nouă expertiză, care să aibă în vedere actele arătate şi declaraţia recurentei, în sensul că sumele cuprinse în procesu-verbal sus indicat, sunt corect reţinute şi calculate.

Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC S. SA Slatina împotriva sentinţei civile nr. 633 din 9 iulie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7504/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs