ICCJ. Decizia nr. 7704/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.7704/2004
Dosar nr. 3704/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 ianuarie 2004, reclamantul V.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 8859 din 12 decembrie 2003, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligarea pârâtei, să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul V.D. a învederat că părinţii săi au fost strămutaţi din motive etnice, din localitatea de domiciliu, Cicîrlău, judeţul Satu Mare, în comuna Cecălaca, judeţul Turda, unde s-a născut la 23 iunie 1943.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 99/1997/2004 - P1 din 9 februarie 2004, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Sentinţa a fost recurată de către Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele expuse, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 99/CA(2004 – P1 din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7702/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7705/2004. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|