ICCJ. Decizia nr. 7705/2004. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7705/2004
Dosar nr. 3705/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 iunie 2003, la Judecătoria Salonta, reclamanta Parohia Reformată Salonta a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al municipiului Salonta, S. S. SA Salonta, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, S.I. şi S.L., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.07 nr. 2411 din 17 februarie 2002, nulitatea înscrierii în C.F. nr. 3273/2000, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 244 din 4 iunie 1999 şi să se dispună revenirea în C.F., la situaţia anterioară.
Prin sentinţa nr. 646 din 11 noiembrie 2003, Judecătoria Salonta a declinat competenţa judecării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea, apreciind că cererea prin care se contestă un act administrativ, atrage incidenţa art. 3 pct. 1 C. proc. civ., iar în ce priveşte celelalte cereri, operează instituţia prorogării legale a competentei (art. 17 C. proc. civ.).
Prin sentinţa nr. 76/CA/2004 - P.I. din 2 februarie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea, reţinând că reclamanta nu a respectat obligaţia legală de a adresa o reclamaţie prealabilă, autorităţii administrative emitente a actului contestat, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Pe cale de consecinţă, cererile accesorii nu au mai fost analizate.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, atât reclamanta Parohia Reformată Salonta, cât şi pârâţii S.I. şi S.L.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta Parohia Reformată Salonta a considerat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece reclamaţia administrativă prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, nu mai are caracter obligatoriu, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora jurisdicţiile administrative sunt facultative. În speţă s-a apreciat că reclamaţia administrativă nu este, de altfel, utilă şi nu are consecinţe juridice şi ca urmare, prin cererea de recurs au fost analizate aspectele de fond ale cauzei.
Recurenţii S.I. şi S.L. au arătat că instanţa a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată efectuate şi pe care aceştia le-au solicitat, atât prin întâmpinare, cât şi cu ocazia dezbaterilor.
Criticile formulate sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse.
Procedura administrativă prealabilă - reclamaţia administrativă - constituie o condiţie pentru declanşarea procedurii judiciare în materia contenciosului administrativ, astfel cum rezultă în mod evident din prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990; nerespectarea acestei proceduri prealabile (nu jurisdicţionale) are drept consecinţă, respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, practica judiciară fiind unitară şi constantă sub acest aspect.
În speţă, instanţa fondului a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 5 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, constatându-se că reclamanta nu s-a adresat cu reclamaţie administrativă, autorităţii emitente a actului contestat (Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului), înainte de a se adresa instanţei.
Fiind vorba de o procedură prealabilă procedurii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va ţine seama de „reclamaţia administrativă" ulterioară sesizării instanţei, respectiv de cea din 5 martie 2004.
Se mai reţine că este corectă din punct de vedere juridic, delimitarea făcută de instanţa fondului, între „procedura administrativă prealabilă" şi „jurisdicţiile administrative", la care se referă art. 21 alin. (4) din Constituţie.
În ceea ce priveşte recursul declarat de S.I. şi S.L., verificându-se actele dosarului de fond, se reţine că aceştia au fost reprezentaţi de avocat, dar nu au solicitat obligarea reclamantei, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, nici prin întâmpinare şi nici cu ocazia dezbaterilor. În aceste condiţii, instanţa s-a pronunţat numai asupra a ceea ce s-a cerut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parohia Reformată Salonta şi de către S.I. şi S.L. împotriva sentinţei nr. 76/CA/2004 - P.I. din 2 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7704/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7707/2004. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
