ICCJ. Decizia nr. 8686/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8686/2004
Dosar nr. 4708/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 decembrie 2003, reclamanta D.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 8228/7457 din 29 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că se încadrează între persoanele persecutate din motive etnice, deoarece în luna iunie 1940, familia sa a fost nevoită să părăsească teritoriul cedat Uniunii Sovietice şi să plece în teritoriile aflate sub administraţie românească, lăsând locuinţa şi bunurile de uz casnic şi gospodăresc, la Cernăuţi.
Mai arată că au fost nevoiţi să umble din localitate, în localitate şi în final, să se stabilească în Bucureşti şi că pârâta nu a avut în vedere aceste situaţii notorii, dovedite şi cu înscrisurile depuse la dosarul comisiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 207 din 4 februarie 2004, a admis acţiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1 martie 2003.
Instanţa reţine că reclamanta şi familia sa s-au refugiat din Cernăuţi, în România, în luna iunie 1940 şi nu s-au mai întors în Cernăuţi, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, astfel că se încadrează între persoanele prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a declarat recurs, împotriva sentinţei, considerând că instanţa trebuia să se pronunţe pe actele existente la data emiterii hotărârii comisiei, acestea fiind două declaraţii de martori, din care nu rezultă, însă, când a încetat persecuţia etnică.
Recursul va fi admis, în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta mai jos.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin art. 61 din ordonanţă se stabileşte că „Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul recurentei, a respins cererea formulată de intimată, cu motivarea că din declaraţiile martorilor nu rezultă data când a încetat persecuţia etnică.
La comisie s-au depus numai declaraţiile autentificate ale martorilor M.I. şi A.V., din care nu rezultă data la care intimata a plecat din Cernăuţi şi din ce motiv, ci numai că a locuit în Bucureşti şi în comuna Vlăsceni, până la 6 martie 1945.
La instanţa de fond a mai depus înscrisuri privitoare la faptul că tatălui său i s-a atestat calitatea de tâmplar, cu domiciliul în Cernăuţi şi că aceasta şi un frate al său au urmat cursurile unei şcoli generale din Bucureşti, începând cu anul 1941.
A mai depus declaraţia autentificată a martorului H.V., din care rezultă că împreună cu familia sa s-au refugiat din Cernăuţi, la Bucureşti, în iunie 1940, din cauza ocupării Bucovinei de Nord, de către Uniunea Sovietică.
Din materialul probator aflat la dosar, nu rezultă, însă, motivele pentru care intimata nu s-a mai întors la Cernăuţi, la fostul domiciliu, ţinându-se cont că în perioada iunie 1941 - vara anului 1944, Bucovina de Nord s-a aflat sub administraţie românească.
De asemenea, nu sunt dovezi în sensul că în aceeaşi perioadă nu s-a reîntors la Cernăuţi, pentru că ar fi putut suferi persecuţii din motive etnice.
Cum aceste chestiuni nu sunt lămurite în cauză, se impune ca hotărârea instanţei de fond să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 313 şi 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 207 din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8683/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8689/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
