ICCJ. Decizia nr. 8693/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8693/2004
Dosar nr. 8100/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 aprilie 2004, reclamanta G.E. a solicitat anularea deciziei nr. 10905/1353 din 1 martie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că s-a născut în comuna Turcsmir, din judeţul Durostor şi că împreună cu familia sa, au fost deportaţi în România, urmare a schimbului de populaţie intervenit între autorităţile române şi cele bulgare.
Mai arată că a făcut dovada că i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar şi că a prezentat dovezi în acest sens, şi la comisia din cadrul pârâtei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1692 din 10 septembrie 2004, a admis acţiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, pentru perioada 26 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2002.
Instanţa reţine că reclamanta a făcut dovada că a părăsit Cadrilaterul, împreună cu familia sa, în septembrie 1940, ca urmare a aplicării Tratatului româno-bulgar de la Craiova, din septembrie 1940, privind schimbul de populaţii, ceea ce echivalează cu o persecuţie din motive etnice.
Mai reţine că i-au fost acordate despăgubiri, în baza Legii nr. 9/1998, pentru bunurile familiei sale, abandonate statului bulgar.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că instanţa de fond a acordat nelegal, drepturile, de la data cererii iniţiale depuse de reclamantă, cu toate că în dosarul comisiei nu s-au depus dovezi concludente, drepturile trebuind să se acorde numai de la data prezentării dovezilor şi în funcţie de acestea.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează lit. c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Art. 61 din ordonanţă stabileşte că „Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Prin hotărârea nr. 10905/1353 din 10 martie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul recurentei, s-a respins cererea prin care intimata solicita stabilirea calităţii sale de beneficiară a acestei legi, cu motivarea că nu a depus acte oficiale din care să rezulte persecuţia invocată.
Dar la comisie, intimata a depus astfel de dovezi, şi anume, acte de stare civilă a acesteia, din care rezultă că s-a născut în comuna Turcşmir din judeţul Durostor, la 10 iunie 1934, precum şi dovezi de la Arhivele Naţionale şi declaraţie de avere, de unde reieşea că tatăl intimatei a fost evacuat cu familia, în septembrie 1940, din comuna Turcşmir, în România, în baza schimbului de populaţie intervenit în urma Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, de cedare către Bulgaria, a Cadrilaterului.
Existau suficiente probe pentru ca recurenta să poată reţine că intimata se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, ea având calitatea de refugiată pe criterii etnice, fiind nevoită să plece cu familia sa, din Cadrilater, în România, urmare a înţelegerii intervenite între România şi Bulgaria, ca persoanele de naţionalitate română să părăsească teritoriul cedat şi să se stabilească pe teritoriul aflat sub administraţie românească.
Actele noi depuse la instanţă nu fac decât să întărească menţiunile din cele depuse la recurentă, hotărârea nr. 139 din 14 aprilie 2000 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi adeverinţa nr. 1040 din 12 iulie 2002 a Asociaţiei Române a Victimelor Represiunilor Staliniste - Secţia Cadrilater, confirmând plecarea familiei intimatei, din Cadrilater, unde a trebuit să cedeze întreaga avere, statului bulgar şi dreptul de a primi despăgubiri pentru bunurile pierdute, conform Legii nr. 9/1998.
De asemenea, martorul T.V., în declaraţia autentificată depusă la dosar, confirmă că intimata a părăsit Cadrilaterul, în septembrie 1940.
Faţă de cele menţionate mai sus, reţinându-se că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în conformitate cu materialul probator aflat la dosar, ţinându-se cont şi că nu se poate reţine nici susţinerea recurentei, ca intimatei să i se stabilească drepturile, începând cu data depunerii unor dovezi, la instanţa de fond, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat, în temeiul art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi a art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1692 din 10 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8691/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8697/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
