ICCJ. Decizia nr. 9000/2004. Contencios. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 9000/2004
Dosar nr. 8499/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 2 iulie 2004, reclamantul U.G. a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 3 Bucureşti, solicitând anularea referatului din 14 mai 2004, privind stabilirea impozitului pe venit şi obligarea pârâtei, la recalcularea veniturilor estimate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă, a dispus prin sentinţa civilă nr. 3471 din 17 septembrie 2004, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, invocând prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora competenţa de judecare a litigiului aparţine instanţei, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, reclamantul.
La rândul său, Tribunalul Prahova a dispus, prin încheierea din 9 noiembrie 2004, declinarea competenţei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, motivat de faptul că însuşi reclamantul a optat pentru instanţa din capitală, iar norma prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, nu instituie o competenţă teritorială absolută, ci reprezintă o dispoziţie în favoarea reclamantului, la care acesta poate renunţa, sesizând o altă instanţă, respectiv cea de la sediul pârâtului.
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cererea privind actele administrative emise de autorităţile publice, se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului.
Deşi reclamantul domiciliază în Ploieşti, rezultă din cuprinsul acţiunii că şi-a ales domiciliul în Bucureşti, sectorul 3, caz în care devin aplicabile prevederile art. 93 C. proc. civ., împrejurare pe care Tribunalul Bucureşti nu a luat-o în considerare.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va constata că în cauză, competenţa de judecare aparţine Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia urmează a i se trimite dosarul, spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe U.G. şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia de Administrare Fiscală - Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 3 Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 8997/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 9001/2004. Contencios. Anulare acte vamale.... → |
---|