ICCJ. Decizia nr. 9001/2004. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 9001/2004
Dosar nr. 7104/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Naţională Vamală), Vama Constanţa şi R. SA Constanţa, anularea actelor constatatoare nr. 87 - 115, precum şi suspendarea, de urgenţă, a executării acestora, în temeiul cărora este obligată la plata sumei totale de 57.181.259.708 lei, reprezentând T.V.A. şi comision vamal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1325 din 4 noiembrie 1999, a respins ca neîntemeiată, acţiunea.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta a importat ţiţei, în regim de importator, pentru procesare în România. Operaţiunile temporare trebuiau încheiate în perioada 20 decembrie 1994 - 31 decembrie 1994, când expirau termenele de valabilitate acordate de autoritatea vamală.
A mai reţinut că reclamanta avea obligaţia, înainte de expirarea acestor termene, să încheie operaţiunile temporare, prin depunerea unor declaraţii vamale de export sau import, prin care să justifice că marfa rezultată din procesare, a fost exportată sau importată definitiv, obligaţie pe care, însă, nu a satisfăcut-o. Ca urmare, la expirarea termenelor acordate, Vama Constanţa a încheiat, din oficiu, operaţiunile temporare, întocmind actele de constatare, pentru încasarea drepturilor de import.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta.
În motivarea recursului a învederat că, în noiembrie 1996, reprezentanţi ai Controlului Financiar de Stat Constanţa şi ai Direcţiei Regionale Vamale Constanţa - Brigada de supraveghere şi control vamal Constanţa, au procedat la verificarea realităţii şi legalităţii tuturor actelor de control ce fac obiectul litigiului, întocmind procesul-verbal de control nr. 994 din 15 noiembrie 1994.
Prin actul de control s-a stabilit că reclamanta datora, exclusiv cu titlu de comision vamal, suma totală de 73.881.026 lei, Vămii Constanţa, sumă ce a fost achitată integral, la data de 16 decembrie 1996, cu O.P. nr. 793. Totodată, s-a constatat că petrolul importat este exceptat de la plata taxelor vamale, iar pentru T.V.A., proprietarul mărfii, S.N.P. P. SA a beneficiat de amânarea la plată, în baza certificatului eliberat de Ministerul Finanţelor.
Recurenta a susţinut că datorează exclusiv comision vamal, care, însă, a fost deja achitat organului vamal, neputând fi obligată să efectueze a doua oară, această plată.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 286 din 28 ianuarie 2003, a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut, pe de o parte, că cea mai mare parte a actelor constatatoare a fost anulată şi că, procedându-se la efectuarea unor compensări, a rămas în final, la dispoziţia reclamantei, o sumă de cca. un miliard şi jumătate. De asemenea, nu este contestată plata făcută de reclamantă, cu O.P. nr. 793/1996, aferentă cantităţii de marfă reţinută de aceasta, pentru consumul intern.
Pe de altă parte, intimata Autoritatea Naţională a Vămilor a susţinut, în întâmpinarea formulată în cauză, că, întrucât nu s-au completat toate rubricile din declaraţiile vamale de export, nu poate fi demonstrată legătura dintre exportul efectuat (exportul produselor obţinute din rafinarea materiei prime importate) şi importul temporar anterior.
A mai reţinut că, de altfel, o rezervă asemănătoare se regăseşte şi în sentinţa atacată, instanţa de fond constatând că „o parte din declaraţiile vamale de export sunt anterioare importurilor temporare", fără, însă, a motiva şi exemplifica această susţinere, prin vreo probă.
A apreciat că în atare împrejurare, pentru clarificarea pe deplin a situaţiei de fapt, se impune efectuarea unei expertize contabile, în cadrul căreia să se examineze toate aspectele legate de desocotirea dintre părţi, elucidându-se şi chestiunea controversată privind corespondenţa dintre importurile ce fac obiectul acestui litigiu şi provenienţa produselor de rafinare care au fost exportate.
Rejudecând cauza, după casare, după ce în cauză s-a administrat proba cu expertiza contabilă, prin sentinţa civilă nr. 924 din 3 mai 2004, instanţa de trimitere a admis în parte acţiunea, a anulat actele constatatoare nr. 88, nr. 89, nr. 90, nr. 91 din 7 februarie 1995 şi nr. 75 din 5 martie 2001 şi a exonerat reclamanta, de plata sumei de 244.365.452 lei, datorie vamală.
În motivare, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta a procedat la închiderea declaraţiilor vamale de import, pe baza celor de export, conform reglementărilor guvernamentale date în acest sens, în perioada 1993 - 1995, de care pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor era obligată să ţină seama.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, în nume propriu şi în numele Biroului Vamal Constanţa.
Criticile formulate de recurenţii-pârâţi vizează atât încheierea de şedinţă de la 19 iunie 2003, pronunţată în dosarul nr. 986/2003 al instanţei de fond, prin care aceasta a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Finanţelor Publice, cât şi Decizia prin care s-a soluţionat fondul pricinii.
Recurenţii-pârâţi au susţinut nelegalitatea încheierii de la 19 iunie 2003, arătând că cea mai mare parte din datoria vamală, reţinută pin actele constatatoare, reprezintă T.V.A., venit care este administrat de Ministerul Finanţelor Publice.
În ce priveşte fondul cauzei, recurenţii au apreciat că actele constatatoare au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, având în vedere că reclamanta nu a prezentat declaraţiile vamale de import sau export, care să justifice că marfa rezultată după procesarea ţiţeiului, a fost exportată sau importată definitiv.
Au precizat că declaraţiile vamale de export prezentate nu respectau prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 703/1993, cu privire la completarea rubricilor „37" şi „40", astfel încât orice legătură dintre exportul efectuat de reclamantă şi importul temporar anterior nu poate fi demonstrată.
În fine, au susţinut că instanţa şi-a întemeiat soluţia, numai pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, fără să coroboreze expertiza, cu celelalte probe aflate la dosar.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, probele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
În ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, se reţine că soluţia este corectă, întrucât în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ emis de Ministerul Finanţelor Publice şi acesta nici nu este creditor al vreunei obligaţii bugetare pe care reclamanta o contestă în cauză.
În acest sens, este de observat că acţiunea reclamantei vizează exclusiv sume datorate cu titlu de comision vamal, nu şi cu titlu de T.V.A., aşa cum greşit susţin recurenţii-pârâţi.
De altfel, din adresa nr. 25617 din 30 mai 2002, rezultă că „T.V.A. a fost amânată la plată, în baza certificatului nr. 68607/1994, depus la dosarul cauzei, acest venit fiind urmărit, în baza actelor constatatoare, de către Administraţia financiară în a cărei rază îşi are sediul, reclamanta.
Totodată, prin Decizia de casare s-a reţinut că, în cauză, interesează exclusiv situaţia comisionului vamal.
În plus, prin raportul de expertiză se constată că reclamanta nu are datorii la bugetul de stat, reprezentând T.V.A.
De reţinut că, prin nota contabilă nr. 33 din 6 martie 2001, a Biroului Vamal Constanţa, s-au înlocuit actele constatatoare sau au fost anulate din oficiu, astfel încât susţinerea recurenţilor-pârâţi privind respectarea dispoziţiilor legale la încheierea acestora, nu poate fi primită.
Referitor la motivul de casare, ce pune sub semnul întrebării, legătura dintre exportul efectuat de reclamantă şi importul temporar anterior, mai precis corespondenţa dintre importurile ce fac obiectul litigiului de faţă şi provenienţa produselor de rafinare exportate, acest aspect a fost lămurit de experţi, pe baza documentelor contabile şi vamale.
Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, reclamanta a întocmit, pentru fiecare vamă, bilanţuri cu cantităţile de ţiţei importat şi cu cantităţile de produse rafinate exportate prin aceste vămi, situaţie ce conduce, în urma comparării cantităţilor importate, cu acelea exportate, la închiderea declaraţiilor vamale de import.
De remarcat, că expertiza efectuată în cauză şi-a însuşit în totalitate metodologia şi concluziile din situaţiile financiar-contabile întocmite cu privire la datoria vamală, pe care inspectorii Direcţiei Financiare de Stat şi controlorii vamali au constata-o la importurile din perioada iunie - decembrie 1994, în urma cărora a rezultat că reclamanta datorează un comision vamal pentru Vama Constanţa, în sumă totală de 192.869.267 lei, sumă care a fost achitată cu O.P. nr. 793 din 16 decembrie 1996.
La întocmirea raportului de expertiză s-au avut în vedere Precizările nr. 32830 din 29 decembrie 1994, ale Direcţiei Generale a Vămilor, care impun neîntocmirea unor noi declaraţii vamale şi lichidarea operaţiunilor temporare, prin înscrierea valorică pe declaraţia iniţială de import, a procentelor de ţiţei - produs de rafinare şi a corespondenţelor valorice rezultate din „situaţii care vor cuprinde elemente reflectate în minute de punctaj valoric".
Rezultă că precizările menţionate, avute în vedere de experţi, stabilesc o procedură specială de închidere a importului, care exclude necesitatea completării unor rubrici, astfel că afirmaţiile recurenţilor-pârâţi cu privire la necompletarea rubricilor „37" şi „40" din declaraţiile vamale de export, nu pot fi reţinute.
În ce priveşte ultimul motiv de casare, se constată că instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei, a avut în vedere toate probele administrate în cauză, respectiv atât înscrisurile depuse de părţi, cât şi concluziile din raportul de expertiză, această din urmă probă fiind administrată ca urmare a îndrumărilor date de instanţa de recurs, pentru clarificarea situaţiei de fapt.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că atât încheierea prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, cât şi sentinţa prin care s-a soluţionat fondul cauzei, sunt legale şi temeinice, astfel că motivele de casare fiind nefondate, recursul urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, în nume propriu şi în numele Biroului Vamal Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 924 din 3 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9000/2004. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 9005/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
