ICCJ. Decizia nr. 9002/2004. Contencios. Refuz executare decizie Î.C.C.J. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 9002/2004

Dosar nr. 5003/2004

Şedinţa publică din 14 decembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 17 decembrie 2003, reclamantul G.I. a chemat în judecată Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi pe ministrul sănătăţii şi familiei, O.B., solicitând: aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, pentru neexecutarea deciziei nr. 3206 din 14 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ; obligarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, să emită ordin de numire ca şef secţie pe Secţia Medicală II a Spitalului Clinic „Sfânta Maria" Bucureşti; obligarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, să-i plătească 75.000.000 lei, reprezentând indemnizaţia de conducere, de la 1 octombrie 1999, la 1 septembrie 2002, în valoare de 38.092.020 lei, plus 36.907.980 lei, daune întârziere, conform deciziei nr. 3206/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ; obligarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, la plata indemnizaţiei de conducere pentru perioada 1 septembrie - 1 octombrie 2002 şi de la 1 iulie 2003, la data încadrării; obligarea ministrului O.B., la daune de întârziere de cel puţin 1.000.000 lei, pe zi de întârziere.

În motivarea cererii s-a arătat că Ministerul Sănătăţii şi Familiei refuză executarea deciziilor nr. 1861 din 21 mai 2002 şi nr. 3206 din 14 octombrie 2003, ale Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea. Ministerul Sănătăţii şi Familiei a fost obligat să plătească reclamantului, suma de 42.527.875 lei daune, reprezentând indemnizaţia de conducere pentru perioada iulie 2003 - februarie 2004, iar ministrului sănătăţii, O.B., i-a fost aplicată amenda de 500 lei pe zi întârziere, pentru neemiterea ordinului de numire pe postul de medic şef secţie la Spitalul Clinic „Sfânta Maria" Bucureşti, conform deciziei nr. 1861 din 21 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, cu începere de la 21 mai 2002, până la executarea deciziei.

Instanţa a reţinut în esenţă că ordinele de reorganizare a Spitalului „Sfânta Maria" au fost emise, fără a se ţine seama de prevederile deciziei nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen, Ministerul Sănătăţii şi ministrul sănătăţii O.B.

În motivarea recursurilor se arată că Decizia nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost executată, întrucât s-a emis Ordinul ministrului sănătăţii nr. 745 din 26 mai 2002, prin care reclamantul a fost reintegrat în funcţia de şef Secţie Medicală II la Spitalul Clinic „Sfânta Maria" Bucureşti; că prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 466/2002, s-a schimbat structura cu paturi la Spitalul Clinic „Sfânta Maria", ordin neatacat de reclamant; că prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 526/2003, s-a reorganizat din nou, structura secţiilor Spitalului Clinic „Sfânta Maria", Secţia Medicală II nemaifiind prevăzută în noua structură; că Decizia nr. 3206/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost executată, suma de 36.907.980 lei fiind transmisă reclamantului, prin mandat poştal seria NP 128541003347 RO, nr. prezentare 3347 din 23 decembrie 2003.

S-a mai arătat în motivarea recursurilor, că prin Decizia nr. 3206/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, recurenţii nu au fost obligaţi să plătească reclamantului, suma de 42.527.875 lei, astfel cum s-a dispus prin sentinţa nr. 344/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi că obligarea ministrului sănătăţii, la plata amenzii de 500 lei pe zi întârziere, de la data de 21 mai 2002, este nelegală, deoarece prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 745 din 26 mai 2002, reclamantul a fost reintegrat în funcţia de şef secţie medicală IIla Spitalul „Sfânta Maria" Bucureşti.

La data de 13 septembrie 2004, Spitalul „Sfânta Maria" Bucureşti a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul recurenţilor, solicitând admiterea recursurilor, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca nefondată.

S-a arătat, în esenţă, că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece se întemeiază pe dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 şi se referă la neexecutarea deciziei nr. 3206 din 14 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, hotărâre pronunţată tot în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

În subsidiar, s-a subliniat faptul că Decizia nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost adusă la îndeplinire prin emiterea Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 745 din 26 mai 2002 şi a deciziei nr. 135 din 5 iulie 2002, de către Spitalul „Sfânta Maria", că reclamantul nu a atacat ordinele de reorganizare a structurii spitalului şi drept consecinţă, nu există temei pentru amendarea Ministrului Sănătăţii; că reclamantul nu a cerut prin acţiune, amendarea Ministrului Sănătăţii.

În şedinţa publică din data de 7 decembrie 2004, cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu, în baza dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ.

Recursurile sunt fondate.

Prin Decizia nr. 1861 din 21 mai 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, au fost admise recursurile declarate de reclamantul G.I. şi de Universitatea de Medicină şi farmacie „Carol Davila", s-a modificat sentinţa atacată şi a fost admisă acţiunea principală şi cererea de intervenţie accesorie. Ca urmare, a fost anulat concursul organizat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, la data de 26 aprilie 2000 şi rezultatul concursului în ce priveşte postul de medic şef al Secţiei Medicală II la Spitalul Clinic „Sfânta Maria" Bucureşti. Pârâtul a fost obligat să emită ordin de numire a reclamantului, pe postul de medic şef de secţie la Secţia Medicală II a Spitalului Clinic „Sfânta Maria" Bucureşti. Pârâtul a mai fost obligat să plătească reclamantului, indemnizaţia de conducere, de la data la care a fost privat de acest drept şi până la numirea efectivă în funcţie.

Ministerul Sănătăţii a emis Ordinul nr. 745 din 28 iunie 2002, iar conducerea Spitalului „Sfânta Maria" a emis Decizia nr. 135 din 5 iulie 2002, privind numirea reclamantului-intimat, în funcţia de medic şef Secţia Medicală II la Spitalul Clini c „Sfânta Maria". În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii a efectuat schimbări ale structurii secţiilor clinice din cadrul spitalului, astfel încât reclamantul, cadru didactic universitar, să nu-şi poată desfăşura activitatea în Secţia Medicală II din Spitalul „Sfânta Maria", secţie condusă anterior, ci într-o secţie exterioară, în incinta Casei Presei Libere şi în condiţii improprii pentru specificul universitar al activităţii (numai 30 paturi, în loc de 81 de paturi), conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 466/2002.

Prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 526/2003 s-a aprobat o altă structură organizatorică a Spitalului şi Secţia Clinică Medicală II din locaţia Casa Presei Libere, a fost desfiinţată, activitatea acesteia fiind preluată de secţia clinică medicală interne din Spitalul „Sfânta Maria", locaţia din Bd. Ion Mihalache, cu 60 paturi, în loc de 81 de paturi.

Ordinele de mai sus nu au fost atacate de G.I., prin acţiuni separate, însă acesta a invocat nelegalitatea lor, în cadrul acestei cauze, cât şi în cel al cauzei în care s-a pronunţat Decizia nr. 3206/2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. Pe calea excepţiei de nelegalitate, instanţa poate cenzura actele administrative, cu privire la care se invocă situaţii de nelegalitate.

Astfel, se constată că măsurile dispuse de Ministerul Sănătăţii, prin ordinele amintite, sunt contrare HG nr. 740/1997 şi HG nr. 899/2003.

Ministerul a desfiinţat şi a înfiinţat secţii clinice universitare, modificând structura secţiilor spitalului clinic universitar, fără propunerea universităţii (Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila") şi fără acordul Ministerului Educaţiei, încălcând dispoziţiile art. 19 lit. d) din HG nr. 740/1997 şi ale art. 21 alin. (3) şi (4) din HG nr. 899/2003.

Prin Decizia nr. 3206 din 14 octombrie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, în temeiul art. 16 din Legea nr. 29/1990, reţinându-se neexecutarea deciziei nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, Ministerul Sănătăţii a fost obligat să plătească reclamantului, 36.907.980 lei daune întârziere, reprezentând devalorizarea sumei neachitate conform deciziei nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. S-a reţinut că suma datorată în baza deciziei nr. 1861/2002, este de 38.092.020 lei, reprezentând indemnizaţia de conducere, pentru perioada 1 octombrie 1999 - 1 septembrie 2002.

În prezenta cauză, întemeiată, de asemenea, pe dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, petentul reclamă în realitate, neexecutarea în continuare a primei hotărâri, Decizia nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. Chiar dacă reclamantul a menţionat în acţiune, Decizia nr. 3206/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, din redactarea cererii introductive de instanţă, din dezbateri şi din concluziile scrise, depuse atât la fond, cât şi în recurs, rezultă indubitabil, că acesta se referă la neexecutarea deciziei nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, întrucât reclamă aceeaşi neexecutare a hotărârii care constituie titlu executoriu.

Susţinerea sa este reală, deoarece, aşa cum s-a reţinut mai sus, Ministerul Sănătăţii se face vinovat de neexecutarea întocmai şi cu bună credinţă, a deciziei nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Toate modificările dispuse de minister, privind structura Spitalului „Sfânta Maria", sunt ilegale, contrare HG nr. 740/1997 şi HG nr. 899/2002 şi au fost luate fără a se ţine seama de prevederile deciziei nr. 1861/2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. Numirea reclamantului trebuie făcută în sensul acelei decizii, în funcţia de medic şef Secţie Medicală II la Spitalul „Sfânta Maria", locaţia din Bd. Ion Mihalache, cu 81 de paturi şi cu includerea Compartimentului de îngrijire coronarieni.

Ca urmare, se constată neexecutarea hotărârii judecătoreşti, care reprezintă titlu executoriu (Decizia nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ), şi legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în ce priveşte obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii, la plata sumei de 42.527.875 lei, daune reprezentând indemnizaţia de conducere a reclamantului, pentru perioada 1 iulie 2003 - 28 februarie 2004.

În legătură cu obligarea Ministrului Sănătăţii, la plata amenzii de 500 lei pe zi de întârziere, se constată că Ministrul Sănătăţii nu a invocat ca motiv de recurs, faptul că reclamantul nu a solicitat prin acţiune, aplicarea acestei sancţiuni.

Cum un atare motiv nu este de ordine publică, nefiind întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanţa nu îl poate analiza din oficiu şi nu poate dispune modificarea sentinţei, în ce priveşte acest aspect. Referitor, însă, la data de la care a fost obligat ministrul, la plata amenzii de 500 lei pe zi de întârziere - 21 mai 2002, acest motiv de recurs este fondat.

Conducătorul autorităţii administrative, conform art. 16 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, nu poate fi obligat retroactiv la plata amenzii prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege. Amenda se aplică de la data sesizării instanţei - 17 decembrie 2003.

Pentru aceste considerente, recursurile şi cererea de intervenţie accesorie, au fost admise şi hotărârea modificată, în sensul că ministrul sănătăţii va fi obligat la plata amenzii de 500 lei pe zi de întârziere, de la data de 17 decembrie 2003, până la executarea întocmai a deciziei nr. 1861/2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. Celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.

În ce priveşte cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurenţi, prin apărător, Curtea o va respinge, întrucât nu au fost depuse la dosar, dovezile privind cuantumul cheltuielilor efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi de ministrul sănătăţii, O.B., împotriva sentinţei civile nr. 344 din 18 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi cererea de intervenţie accesorie, formulată de Spitalul Clinic „Sfânta Maria", în interesul recurenţilor.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că obligă pe ministrul sănătăţii, O.B., să plătească amenda de 500 lei/zi de întârziere, începând cu data de 17 decembrie 2003, până la executarea întocmai a deciziei nr. 1861/2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge cererea recurenţilor, privind plata cheltuielilor de judecată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9002/2004. Contencios. Refuz executare decizie Î.C.C.J. Recurs