ICCJ. Decizia nr. 8957/2004. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8957/2004
Dosar nr. 7039/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 februarie 2004, reclamantul I.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi S.E., procuror şef secţie analiză, studii, resurse umane şi perfecţionare profesională în cadrul aceluiaşi parchet, anularea actului administrativ nr. 89 din 30 ianuarie 2004, emis de secţia de analiză, studii, resurse umane şi perfecţionare profesională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâţilor să înceteze să mai întocmească acte de asemenea natură, care aduc atingere dreptului la onoare, la reputaţie, repunerea în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 400.000.000 lei, cu titlu de daune morale şi cheltuieli de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că prin actul administrativ contestat, i-a fost comunicat refuzul pârâtului de a-i soluţiona favorabil cererea de reîncadrare în magistratură, ca procuror, întrucât nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992, în vigoare la acel moment, privind conduita socio-profesională.
Actul administrativ respectiv îi aduce atingere dreptului la onoare şi reputaţie şi este, potrivit susţinerilor reclamantului, netemeinic, având în vedere că motivarea măsurii luate, este în contradicţie cu concluziile fişelor de apreciere a activităţii desfăşurate ca procuror, în perioada 1980 - 1988, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, precum şi cu caracterizarea emisă de această din urmă autoritate, din care rezultă că nu a fost supus unei anchete sau unei cercetări administrative ori penale, nu a încălcat codul etic şi deontologic al magistraţilor şi s-a bucurat de o bună reputaţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 713 din 20 aprilie 2004, a respins ca nefondată, acţiunea.
În considerentele hotărârii menţionate, prima instanţă a reţinut că pârâtul are, potrivit art. 67 din Legea nr. 92/1992, dreptul de apreciere privind persoanele care pot fi numite în magistratură, fără concurs sau examen şi că aspectele privind conduita socio-profesională a reclamantului, au rezultat din verificările efectuate de procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Instanţa a mai reţinut că, prin refuzul rezolvării cererii de numire în magistratură, nu i-a fost provocată reclamantului, o vătămare a unui drept sau a unui interes legitim, acesta având o vocaţie, şi nu un drept şi nici o pagubă, care să fie reparată în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 52 din Constituţia României.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.J., care a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în fond, admiterea acţiunii sale, astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât obiectul acţiunii îl constituie nu refuzul rezolvării cererii de numire în magistratură, ci anularea actului administrativ nr. 89/2004, care este nelegal, netemeinic, deoarece susţinerile din acest act sunt nereale şi nedovedite şi vin în contradicţie cu probele pe care le-a administrat.
Recursul se va admite, în considerarea şi în sensul celor ce urmează:
Într-adevăr, aşa cum rezultă din acţiunea introductivă formulată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul a solicitat în primul rând, anularea actului administrativ nr. 89/2004, susţinând netemeinicia acestuia, precum şi faptul că prin acest act i-a fost lezat dreptul la onoare şi reputaţie.
Prin urmare, în limitele învestirii sale cu acest capăt de cerere, prima instanţă trebuia să verifice aspectele sesizate de reclamant, prin analizarea documentaţiei care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.
Astfel, deşi prin încheierea pronunţată în Şedinţa publică din 30 martie 2004, instanţa de fond a dispus ca pârâtul să depună la dosar, documentaţia avută în vedere la emiterea răspunsului către reclamant şi comunicat prin adresa nr. 89 din 30 ianuarie 2004, aşa cum se dispusese şi prin încheierea pronunţată la termenul din 9 martie 2004 şi cu toate că pârâtul nu s-a conformat acestei dispoziţii, instanţa a soluţionat totuşi cauza, fără să fi revenit motivat asupra unei măsuri interlocutorii.
Nu se poate considera nici că precizarea pârâtului, cuprinsă în adresa nr. 531 din 23 martie 2004, din care reiese că aspectele negative privind conduita socio-profesională a recurentului-reclamant, au rezultat din verificările efectuate de procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ar ţine locul documentaţiei solicitate.
Prezentarea respectivei documentaţii era necesară, cu atât mai mult, cu cât afirmaţiile pârâtului nu au fost probate prin nici un alt mijloc, iar din susţinerile orale ale reprezentantului acestuia, consemnate în practicaua încheierii de la 30 martie 2004, rezultă că documentaţia cerută de instanţă este foarte vastă.
Având în vedere prevederile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., care dispune că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, Curtea, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, urmând ca la rejudecare, instanţa să dispună administrarea probei cu înscrisurile care au stat la baza emiterii actului contestat, precum şi a oricăror alte dovezi permise de lege, pentru lămurirea adevărului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul I.J. împotriva sentinţei civile nr. 713 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8889/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.V (... | ICCJ. Decizia nr. 8981/2004. Contencios. Anulare viza de iesire... → |
|---|
