ICCJ. Decizia nr. 901/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 901/2004
Dosar nr. 3801/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată la 25 iunie 2003, reclamantul D.V. a chemat în judecată Casa de Pensii a judeţului Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 9784 din 6 mai 2003 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască şi să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că părinţii săi au fost obligaţi să se refugieze pe motive etnice, în anul 1940, părăsind domiciliul din comuna Bontida, judeţul Cluj, în localitatea Sibiu, localitate unde s-a născut la 31 decembrie 1943.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţa de fond sesizată cu judecarea acţiunii, prin sentinţa civilă nr. 940 din 28 august 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 9784/2003 şi a obligat pârâta să îi recunoască reclamantului, statutul de refugiat pe perioada 31 decembrie 1943 – 6 martie 1945 şi să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că părinţii reclamantului au fost obligaţi să se refugieze de la 10 august 1940, până în 6 martie 1945, pe motive etnice, în localitatea Sibiu, unde s-a născut şi reclamantul, la 31 decembrie 1943, astfel că şi acesta este refugiat, având drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând hotărârea, ca nelegală, instanţa pronunţând o sentinţă, cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.
Recursul este nefondat.
În perioada 10 septembrie 1940 – 6 martie 1945, părinţii reclamantului au fost refugiaţi în Sibiu, iar mama reclamantului având recunoscute drepturile acordate persoanelor strămutate, prin hotărârea nr. 10.113 din 16 mai 2003, emisă de Casa de Pensii a judeţului Cluj. Această situaţie de fapt nu a fost contestată de recurentă, dar a susţinut că reclamantul născându-se în localitatea Sibiu, nu a fost strămutat şi deci, nu poate beneficia de drepturile acordate de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
În conformitate cu prevederile OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de drepturile acordate de aceste acte normative, cetăţenii români care au fost obligaţi să se strămute, refugieze sau au fost expulzaţi, dispoziţie cuprinsă în art. 1 lit. c).
Aceste drepturi compensatorii sunt acordate ca o reparaţie pentru consecinţele negative produse ca urmare a persecuţiilor şi suferinţelor suportate de cetăţenii români, şi ele se cuvin tuturor celor care îndeplinesc condiţiile legii, indiferent de vârsta pe care au avut-o în perioada respectivă.
Excluderea de la beneficiul legii a copiilor minori, strămutaţi odată cu părinţii lor, sau născuţi în perioada refugiului, reprezintă o discriminare negativă care nu a fost în intenţia şi voinţa legiuitorului, în spiritul şi scopul urmărit de aceste acte normative cu caracter reparator.
Aşa fiind, în raport cu considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa recurată este legală, iar pe cale de consecinţă recursul este nefondat, urmând a fi astfel respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 940 din 28 august 2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 900/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 902/2004. Contencios → |
|---|
