CSJ. Decizia nr. 987/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 987/2004
Dosar nr. 3915/2003
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 iulie 2003, B.F. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Mureş, să se dispună anularea hotărârii nr. 4266 din 10 iunie 2003, emisă de către Comisia pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, ca nelegală.
De asemenea, a cerut să se constate că în perioada 4 octombrie 1950 - 5 aprilie 1953, s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002 şi să fie obligată pârâta, la acordarea drepturilor precizate în art. 2 şi urm. din acelaşi act normativ, cu începere de la 1 septembrie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi a făcut dovada cu menţiunile înscrise în livretul militar, că a efectuat stagiul militar, ca „mână de lucru" în U.M. nr. 03783, comisia sesizată i-a respins nejustificat, cererea de acordare a drepturilor legitime pretinse.
Prin sentinţa civilă nr. 317 din 15 septembrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune în raport cu înscrierile făcute în livretul militar al reclamantului, care confirmă justeţea afirmaţiilor din acţiune, precum şi de reglementarea instituită în materie, prin dispoziţiile art. 1, 2 şi urm. din Legea nr. 309/2002.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş.
Recurenta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a admis acţiunea, deoarece în cauză nu s-a dovedit prestarea de către reclamant, a stagiului militar în cadrul unui detaşament de muncă din subordinea Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Critica este neîntemeiată.
Prin dispoziţiile Legii nr. 309/2002, s-au recunoscut şi acordat unele drepturi, acelor persoane care au efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul fostei Direcţii Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961.
Potrivit art. 1 şi 6 din lege, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul direcţiei generale mai sus menţionate, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de către Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrierilor din livretele militare şi din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.
În speţă, din xerocopia livretului militar depusă la dosar, rezultă fără echivoc că reclamantul B.F. a satisfăcut stagiul militar, ca „mână de lucru" în U.M. nr. 03783 şi după lăsarea la vatră (5 aprilie 2003), el a fost încadrat în categoria soldaţilor neinstruiţi.
Având în vedere că pârâta a ignorat acest mijloc de probă şi pe baza unei interpretări eronate a normelor juridice incidente, prin hotărârea nr. 4266 din 1 iunie 2003, a respins cererea întemeiată a reclamantului, se apreciază că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea.
Scopul Legii nr. 309/2002 este acela de recompensare a muncii prestate de anumite persoane în perioada regimului politic comunist, având indiscutabil, un caracter reparatoriu, astfel încât apartenenţa unităţilor militare la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, nu are nici o relevanţă juridică.
Ţinând seama de considerentele expuse şi de inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate chiar din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei nr. 317 din 15 septembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 986/2004. Contencios. Refuz acord acordare... | ICCJ. Decizia nr. 988/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|