ICCJ. Decizia nr. 996/2004. Contencios. Anulare proces-verbal de contravenţie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 996/2004
Dosar nr. 1999/2004
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2156 din 4 noiembrie 2003, Judecătoria Motru a admis plângerea formulată de petentul B.G. şi a anulat procesul-verbal de contravenţie seria A.T. nr. 1605575 din 9 septembrie 2003, încheiat de organul de poliţie.
Pe cale de consecinţă, a fost exonerat petentul, de plata amenzii contravenţionale în sumă de 5.000.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se constată, însă, că nu Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îi revine competenţa materială pentru soluţionarea recursului.
Prin Legea nr. 180/2002, a fost aprobată OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.
De asemenea, s-a stabilit că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea contravenţională, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului [art. 11 al legii].
Ţinând seama de această reglementare cu caracter procedural, conţinută într-o lege specială ce nu a fost abrogată, precum şi de obiectul plângerii formulate de petentul B.G., urmează a se dispune trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Gorj.
Văzând şi dispoziţiile art. 158 alin. (3) şi art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost completat prin OUG nr. 58/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite cauza, privind recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj, împotriva sentinţei civile nr. 2156 din 4 noiembrie 2003, a Judecătoriei Motru, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Gorj.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 995/2004. Contencios. Anulare proces-verbal de... | ICCJ. Decizia nr. 998/2004. Contencios. Anulare partiala... → |
---|