ICCJ. Decizia nr. 999/2004. Contencios. Anulare partiala Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 999/2004
Dosar nr. 2364/2003
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 ianuarie 2003, reclamanta F. Maramureş, în numele şi pentru Cooperativa C. Copalnic Mănăştur a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea HG nr. 934/2002, în ceea ce priveşte Anexa 25: nr. crt. 13 magazin sătesc; nr. crt. 14 Bufet Cerneşti; nr. crt. 15 magazin sătesc Brebeni; nr. crt. 16- magazin sătesc Măgureni; nr. crt. 17 magazin sătesc Fâneţe; nr. crt. 18 magazin sătesc Ciocoltiş şi nr. crt. 19 magazin sătesc Trestia, privind imobilele clădiri, magazine ale comunei Cerneşti şi anexa 28 nr. crt. 33 Cofetărie şi teren aferent; nr. crt. 34 sediul Coop şi teren aferent; nr. crt. 35 spaţii comerciale şi teren aferent; nr. crt. 36 laborator cofetărie şi teren aferent, nr. crt. 37 magazin şi teren aferent Făureşti; nr. crt. 38 magazin Lăschia şi teren aferent; nr. crt. 39 magazin Vad şi teren aferent; nr. crt. 40 magazin Rîuşor şi teren aferent; nr. crt. 41 magazin Copalnic şi teren aferent şi nr. crt. 42 magazin Berinţa şi teren aferent, privind imobile şi clădiri din comuna Copalnic Mănăştur.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că imobilele menţionate sunt proprietatea sa, astfel că nelegal au fost incluse în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţii administrativ- teritoriale.
Prin sentinţa nr. 333 din 2 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia invocată de Guvernul României, referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată, la lipsa calităţii şi a dovezii calităţii de mandatar a F. Maramureş, precum şi cea referitoare la lipsa calităţii procesuale active.
A admis acţiunea şi a anulat în parte, HG nr. 934/2002, numai în ce priveşte Anexa 25 nr. crt. 13 - 19 şi anexa 28 nr. crt. 33 - 42.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice, în favoarea Guvernului României.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor nominalizate prin acţiune – prin faptul plăţii impozitelor şi taxelor locale aferente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Guvernul României.
Recurentul a susţinut că în mod greşit s-a apreciat ca dovedit, dreptul de proprietate al reclamantei, simplul fapt al plăţii impozitelor aferente neputând să echivaleze cu un titlu de proprietate valabil; tot greşit s-a apreciat ca fiind vătămătoare, hotărârea de guvern contestată, în condiţiile în care ea nu are un efect constitutiv de drepturi în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, singurul său efect fiind acela de atestare a regimului juridic diferenţiat a bunurilor ce aparţin acestei unităţi.
În opinia recurentului, HG nr. 934/2000 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, proiectul actului fiind avizat de autorităţile publice interesate, situaţie în care, cu atât mai mult, se impunea şi încuviinţarea cererii de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Solicitând anularea Anexei 25 nr. crt. 13 - 19 şi Anexa 28 nr. crt.33 - 42, la HG nr. 934/2002, reclamanta a invocat vătămarea adusă dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuţie, drept nesusţinut de un titlu valabil, ci numai de simplul fapt al edificării construcţiilor şi plăţii impozitelor aferente.
Or, în condiţiile în care, reclamanta nu a contestat că ar fi realizat aceste construcţii pe terenul proprietate de stat, neglijând dispoziţiile art. 492 C. civ., calitatea de constructor de bună credinţă, pe care şi-a asumat-o, fără ca, însă, să o dovedească, nu poate ţine locul acelui drept recunoscut de lege pe care îl are în vedere art. 1 din Legea nr. 29/1990. Nici faptul plăţii impozitelor nu poate fi asimilat dreptului de proprietate, în lipsa altor dovezi certe privind existenţa acestui drept.
Astfel fiind, ar însemna că în absenţa dreptului subiectiv, instanţa de contencios administrativ ar putea avea ca obiect, stabilirea unui drept, ceea ce ar contraveni scopului legii care potrivit dispoziţiilor art. 48 din Constituţie şi art. 1 din Legea nr. 29/1990, este acela de a proteja drepturile subiective preexistente ale reclamantului.
Prin urmare, cum în cauză reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pretins a fi fost vătămat prin dispoziţiile HG nr. 934/2002, în mod greşit s-a dispus anularea acestora.
Văzând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 333 din 2 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 998/2004. Contencios. Anulare partiala... | ICCJ. Decizia nr. 1045/2004. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
