ICCJ. Decizia nr. 1091/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1091/2005

Dosar nr. 5386/2004

Şedinţa publică din 22 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 februarie 2004, P.D., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului P.I., a contestat legalitatea hotărârii nr. 8972 din 9 ianuarie 2004, prin care Comisia constituită la Casa Judeţeană de Pensii Dolj pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, i-a respins cererea formulată în vederea acordării drepturilor pretinse.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi a depus acte oficiale doveditoare, care atestă efectuarea stagiului militar, de către soţul său predecedat, în cadrul unor detaşamente din muncă din subordinea fostei Direcţii Generale a Serviciului Muncii, comisia sesizată i-a respins cererea, apreciind greşit că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 109 din 4 martie 2004, a admis acţiunea, în sensul că a constatat calitatea reclamantei P.D., de beneficiară a prevederilor Legii nr. 309/2002, pentru perioada 2 decembrie 1953 - 7 noiembrie 1956, în care soţul său a efectuat stagiul militar, în cadrul U.M. 04669 şi la Eşalon 21 Piteşti.

Instanţa a reţinut că soluţia respectivă se impune în raport cu menţiunile făcute în livretul militar al defunctului P.I., cu prevederile Legii nr. 309/2002 şi cu Normele metodologice nr. 1114/2002. date în aplicarea legii.

Împotriva sentinţei a declarat recurs. pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj.

Recurenta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a admis acţiunea, deoarece soţul reclamantei P.D., şi-a satisfăcut stagiul militar la U.M. 04669 şi la Eşalon 21 Piteşti, care nu fac parte din fosta Direcţie Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unităţile care au aparţinut Ministerului de Interne - Direcţia Generală a Serviciului Muncii, intră sub incidenţa normelor legale invocate de reclamantă.

Critica este neîntemeiată.

Din copia livretului militar prezentat de reclamantă în sprijinul cererii sale, rezultă că soţul predecedat al acesteia, P.I., a prestat muncă în cadrul U.M. 04669 şi Eşalon 21 Piteşti, în perioada 2 decembrie 1953 - 7 noiembrie 1956.

După lăsarea la vatră, el a fost inclus în categoria soldaţilor neinstruiţi.

Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar, în detaşamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantei, în calitatea ei de soţie supravieţuitoare a lui P.I., de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inechitabile, de recompensare parţială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiţii identice şi care, datorită unor împrejurări formale, ce ţin exclusiv de subordonarea ierarhică a unităţii militare, beneficiază de un tratament diferit şi evident, discriminatoriu.

Apreciind, deci, că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt în cauză şi că sunt întrunite cerinţele de admisibilitate a cererii, prevăzute de art. 1, art. 3 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, urmează a se respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 109 din 4 martie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1091/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs