ICCJ. Decizia nr. 127/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 127/2005
Dosar nr. 5475/2004
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 21 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de C.I., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, a modificat hotărârea acesteia, nr. 0272 din 16 decembrie 2002 şi a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi pentru perioada 22 martie 1944 - 6 martie 1945.
Soluţia a fost motivată prin aceea că reclamantul s-a refugiat din U.R.S.S., în România, la 6 septembrie 1940, iar după un an de şedere în ţară s-a întors la domiciliul anterior, pe teritoriul sovietic, unde a locuit aproape 3 ani, revenind în România, la 22 martie 1945, tot în calitate de refugiat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.
Prin motivele depuse la dosar, recurenta susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, intimatul-reclamant revenind în România, în martie 1945, potrivit propriei declaraţii, aşa încât dispoziţiile Legii nr. 189/2000 nu îi sunt aplicabile.
Recursul este întemeiat.
Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că intimatul-reclamant, împreună cu părinţii săi, s-a refugiat din localitatea Tîrnanca - U.R.S.S., în România, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, perioada de refugiu fiind 6 septembrie 1940 - 19 septembrie 1941.
Pentru această perioadă, Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, pe baza cererii şi a actelor prezentate, a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, prin hotărârea nr. 0272 din 16 decembrie 2002, i-a recunoscut şi acordat drepturile prevăzute de acest act normativ.
Printr-o altă cerere, înregistrată la Casa de Pensii, sub nr. 16319 din 22 noiembrie 2002, reclamantul a solicitat să i se recunoască aceleaşi drepturi, şi pentru o a doua perioadă de refugiu, susţinând că în luna septembrie 1941 a plecat din România, în fosta localitate de domiciliu, de unde a revenit în judeţul Botoşani, în luna martie 1945.
Această solicitare privitoare la „al doilea refugiu", a fost respinsă de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, cu motivarea că Legea nr. 189/2000 are în vedere persoanele, cetăţeni români, care au suferit persecuţii din motive etnice în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, nu şi după această dată.
Ulterior, prin declaraţia notarială din 29 august 2003, reclamantul şi-a modificat susţinerile, arătând că revenirea în România ar fi avut loc la 22 martie 1944, susţineri confirmate de martorii M.A. şi B.I.
Instanţa a considerat că aceste declaraţii sunt suficiente pentru a reţine că reclamantul s-a refugiat pentru a doua oară, la data de 22 martie 1944, datorită persecuţiilor suferite din motive etnice şi, ca atare, i-a recunoscut prin sentinţa atacată, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945.
Curtea constată, însă, că declaraţiile martorilor nu se coroborează cu actele oficiale eliberate de organele competente, aşa încât, în raport şi cu afirmaţiile iniţiale al reclamantului, nu pot constitui probe concludente care să ateste faptul că revenirea în ţară a reclamantului a avut loc la 22 martie 1944.
Tabelul nominal al persoanelor refugiate, stabilite în judeţul Dorohoi, confirmă numai perioada de refugiu din anii 1940 - 1941, când reclamantul şi familia sa au locuit în comuna Pomârla, judeţul Dorohoi.
Pe de altă parte, nici reclamantul şi nici martorii care au prezentat declaraţii notariale, nu au invocat sau evocat persecuţii din motive etnice. De altfel, martorii în discuţie nu aveau cum să cunoască situaţia în care s-a aflat reclamantul-intimat, decât dacă şi ei ar fi însoţit familia acestuia, în perioada 1940 - 1941, în refugiu, apoi în U.R.S.S., în localitatea vechiului domiciliu şi, ulterior, ca şi reclamantul, s-ar fi întors în ţară, situaţie ce nu a fost, însă, dovedită.
Or, potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în situaţia de persoană „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
În dosarul de faţă nu s-a făcut dovada că reclamantul a avut de suferit persecuţii din motive etnice şi din această cauză la 22 martie 1944 s-a refugiat în România (unde a avut calitatea de refugiat în perioada 1940 - 1941, dar s-a întors la vechiul domiciliu, în U.R.S.S.), sau că a fost expulzat sau strămutat, aşa încât sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, se va admite recursul, va fi casată sentinţa atacată şi pe fond, va fi respinsă acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei nr. 21 din 11 februarie 2004, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1269/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1272/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
