ICCJ. Decizia nr. 1272/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1272/2005
Dosar nr. 8646/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 898/A/2004, reclamantul T.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dolj, să-i fie acordate drepturile ce i se cuvin pe perioada 22 decembrie 1957 - 18 decembrie 1959, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Reclamantul a mai solicitat anularea hotărârii nr. 9749 din 6 aprilie 2004, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea acestor drepturi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 22 decembrie 1957 - 18 decembrie 1959 a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie ce se dovedeşte cu livretul militar şi că greşit, comisia nu a constatat perioada respectivă, ca îndeplinind cerinţele Legii nr. 309/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 655 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.M., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi a anulat hotărârea nr. 9749 din 6 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 22 decembrie 1957 - 18 decembrie 1959 şi a obligat pârâta să emită hotărâre prin care să acorde reclamantului, aceste drepturi, începând cu data de 1 mai 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din livretul militar depus de reclamant, rezultă că în perioada 22 decembrie 1957 - 18 decembrie 1959 a fost „lucrător C.F.", fiind, deci, folosit la muncă şi neavând calitatea de soldat în armată.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, care a motivat, în esenţă, că din livretul militar nu rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar la detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M. 0385 şi U.M. 01617.
Recursul este nefondat.
Se reţine din livretul militar depus de reclamant, că acesta figurează în perioada 22 decembrie 1957 - 18 decembrie 1959, ca „lucrător C.F.", fiind, deci, folosit la muncă.
Precaritatea evidenţelor nu poate constitui cauză de pierdere a drepturilor conferite prin Legea nr. 309/2002, care se constituie în regim reparator pentru cei care, din diferite motive, au fost supuşi în perioada tinereţii, când trebuiau să satisfacă stagiul militar, la muncă, care avea caracter forţat.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 655 din 5 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 127/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1273/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|