ICCJ. Decizia nr. 1581/2005. Contencios. împotriva deciziei Sectiei Jurisdictionale a Curtii de Conturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1581/2005
Dosar nr. 682/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul jurisdicţional Bistriţa Năsăud a respins ca neîntemeiată, contestaţia formulată de T.C. împotriva deciziei de imputare nr. 92 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orăşenesc Năsăud, pentru suma de 3.942.372 lei, prin care a reţinut-o ca legală şi temeinică.
S-a reţinut de către instanţă, că majorarea cu 10% a salariilor unei părţi din personalul Spitalului Orăşenesc Năsăud, s-a făcut în mod nelegal, răspunzătoare de această situaţie fiind conducerea spitalului.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 514 din 19 septembrie 2003, a admis recursul jurisdicţional formulat de T.C., dispunând modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei de imputare nr. 92 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orăşenesc Năsăud, pentru plata sumei de 3.942.372 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că într-adevăr cele două dispoziţii privind majorarea salariilor asistentelor medicale de la Spitalul Orăşenesc Năsăud, prin modul cum sunt formulate, dau naştere la discuţii contradictorii şi nu clarifică procentul de 10%, dar instanţa putea să ţină seama de OUG nr. 24/2000, potrivit căreia salariile trebuiau stabilite într-un anume cuantum şi să constate că în cazul asistentelor medicale, acest salariu nu a fost calculat corespunzător, astfel că se justifică aplicarea majorării de 10%, Spitalul Orăşenesc Năsăud neînregistrând nici un prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon" Năsăud.
Recurentul a susţinut că prin dispoziţia nr. 85 din 26 iunie 2001, s-a dispus acordarea majorării legale, cu un procent de 14%, iar acordarea unui procent de încă 10% este nelegală, constituie un prejudiciu şi trebuie recuperat de la cei care au beneficiat de această majorare salarială nelegală, întrucât s-a descoperit în termen de un an de la producerea prejudiciului.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 24/2000, salariile de bază pentru fiecare funcţie de execuţie pe grade profesionale sau trepte profesionale ocupate de personalul contractual, se stabileşte între limita minimă şi cea maximă prevăzute în Anexele nr. I - IV care fac parte integrantă din ordonanţă.
Spitalul Orăşenesc Năsăud nu a aplicat majorarea salariului, întregului personal şi nici nu a probat că nu ar fi avut resursele necesare în acest sens.
Majorarea salarială s-a făcut doar în anul 2001, în baza OUG nr. 42/2001. Or, pentru aplicarea corectă a majorărilor dispuse prin această ordonanţă, era necesar să se stabilească în primul rând, care este salariul de bază corespunzător OUG nr. 24/2000 la care urma să se calculeze procentele de majorare în anul 2001, potrivit OUG nr. 42/2001, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) ale acestei ordonanţe.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de Spitalul Orăşenesc „Dr. George Năsăud" urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon Năsăud" împotriva deciziei nr. 514 din 19 septembrie 2003 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1580/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1584/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|