ICCJ. Decizia nr. 158/2005. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 158/2005

Dosar nr. 7991/2004

Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul L.L. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S/II 2049 din 15 ianuarie 2004, prin care a fost sancţionat disciplinat cu „amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de un an".

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul a cărei anulare o solicită, a fost sancţionat disciplinar, considerându-se eronat că a manifestat neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, constând în pierderea unui dosar privind unele sustrageri de aluminiu de la SC A. SA Slatina.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 396 din 8 iunie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Ordinului nr. S/II/2049 din 15 ianuarie 2004 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, privind aplicarea sancţiunii disciplinare de amânare a promovării în grade profesionale, pe o perioadă de un an.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 55 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, răspunderea disciplinară a poliţistului se angajează pentru încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu, vinovăţia urmând să fie dovedită în mod concret şi indubitabil, de cel ce aplică sancţiunea.

Referitor la procedura prealabilă s-a reţinut că potrivit art. 154 din Constituţia României, în măsura în care legile şi celelalte acte normative nu contravin Constituţiei, rămân în vigoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, fără a ţine seama de dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În fapt, reclamantul L.L. a solicitat anularea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. S II/2049 din 15 ianuarie 2004, prin care a fost sancţionat disciplinar cu „amânarea promovării în grade profesionale, pe o perioadă de un an".

Potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, „poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată, se poate adresa instanţei de contencios administrativ", cu respectarea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 5 din această lege, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau de la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităţii emitente care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile, parcurgerea procedurii prealabile instituite de lege constituind o condiţie imperativă a învestirii instanţei de contencios.

Motivarea instanţei de fond, potrivit căreia jurisdicţiile administrative sunt facultative şi gratuite, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 220 din 6 mai 2004, aceasta respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

În consecinţă, recursul fiind întemeiat, în sensul celor ce au precedat, urmează a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi în fond, a se respinge acţiunea reclamantului L.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 396 din 8 iunie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de L.L.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 158/2005. Contencios