ICCJ. Decizia nr. 1578/2005. Contencios. Refuz solutionare petitie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1578/2005
Dosar nr. 7098/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 833 din 28 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea Fundaţiei R.J. Bucureşti, formulată în contradictoriu cu Secretariatul General al Guvernului, ca nefondată.
În motivare s-a reţinut că Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, nu obligă persoana care exercită funcţia de demnitate publică, să comunice autorităţii în cadrul căreia funcţionează, date privitoare la funcţiile, calităţile şi activităţile deţinute sau desfăşurate de soţia şi rudele de gradul I, încât nici autoritatea în cauză nu poate fi obligată să transmită reclamantei, asemenea date.
S-a reţinut, totodată, că reclamanta nu a dovedit existenţa unui conflict de interese în sensul art. 72 din Legea nr. 161/2003 şi nu a indicat un act emis de demnitarul, la care se referă solicitarea „care să-i fi produs o vătămare", astfel că, în cauză, nici dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, invocate în acţiune, nu sunt incidente.
Aceasta, întrucât textul menţionat dă drept la acţiune în contencios administrativ, numai persoanei care se consideră vătămată „în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege".
Prin sentinţa atacată s-a mai reţinut, fără argumente, că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Împotriva soluţiei instanţei de fond, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru greşita interpretare şi aplicare a Legii nr. 161/2003, OG nr. 27/2002 şi Legii nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
Prin motivele de recurs depuse la dosar, se mai susţine că hotărârea primei instanţe încalcă şi prevederile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce garantează circulaţia neîngrădită a informaţiilor, precum şi ale art. 6 privind accesul liber la justiţie.
Examinând sentinţa, în raport cu criticile formulate şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin conflict de interese se înţelege „situaţia în care persoana, care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".
Secţiunea a 2-a a Cap. 2 din Titlul IV al legii, care reglementează conflictul de interese în exercitarea funcţiei de membru al Guvernului, cum este cazul în speţă, stabileşte prin art. 72, că există conflict de interese, în situaţia în care demnitarul emite un act administrativ sau încheie un act juridic ori ia sau participă la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul sau rudele sale de gradul I.
Tot legea prevede, în art. 73, o procedură specială de verificare a sesizărilor privind nerespectarea de către persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora.
Evident că, pentru sesizarea conflictului de interese şi, eventual, pentru acţionarea în instanţă, de către cel vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, conform art. 75 din acelaşi act normativ, ca urmare a existenţei unui conflict de interese, se impune ca autoritatea în care anumite persoane exercită funcţiile la care se referă art. 72 alin. (1), să facă publice toate datele necesare, solicitate în prealabil de la persoanele în cauză.
Altfel, scopul legii, rezultat din chiar titlul ei - asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, nu ar putea fi înfăptuit.
Este adevărat că între funcţiile şi activităţile care se înscriu în mod obligatoriu în declaraţia de interese pe care persoanele care exercită demnităţi publice şi funcţii publice, sunt obligate să o depună conform legii după modelul prevăzut în anexa la HG nr. 506/2003, nu sunt incluse şi funcţiile/calităţilor şi activităţile soţului şi rudelor de gradul I. Aceasta nu înseamnă, însă, ca ele nu pot fi menţionate atunci când sunt necesare pentru asigurarea transparenţei şi prevenirea corupţiei, art. 111 exceptând numai activităţile legate de mandatul sau funcţia publică pe care, persoana în cauză, o exercită.
Iar datele referitoare la funcţiile/calităţile şi activităţile soţului şi rudelor de grad I ale demnitarului şi funcţionarului public, esenţiale pentru constatarea unui eventual conflict de interese, nu fac parte din categoria informaţiilor cu privire la datele personale ce nu pot fi comunicate, întrucât aprecierea modului în care este exercitată funcţia de demnitate publică sau funcţia publică presupune şi cunoaşterea unor asemenea informaţii.
De altfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public prevede că „Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public, numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a funcţiei publice".
Or, informaţiile solicitate de recurenta-reclamantă, referitoare la funcţiile, calităţile şi activităţile pe care le-au deţinut/desfăşurat soţia şi copiii ministrului E.B., pot afecta capacitatea de exercitare a funcţiei de Secretar general al Guvernului.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, înţeles în sensul art. 52 din Constituţia revizuită, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege sau interes legitim, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau interes legitim, conform alin. (2) al textului menţionat, şi faptul de a nu răspunde petiţionarului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.
Prin urmare, atât tăcerea autorităţii, cât şi exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea, sunt considerate refuz nejustificat de rezolvare a cererii privitoare la un drept sau interes legitim, iar acest refuz are acelaşi regim, ca şi actul juridic.
Or, în cauză, răspunsul transmis recurentei-reclamante de Secretariatul General al Guvernului, sub nr. 16/195 din 1 aprilie 2004, prin care se comunică faptul că ministrul E.B. „nu a emis vreun act administrativ, nu a luat şi nu a participat la luarea vreunei decizii care să poată produce un folos material pentru domnia sa sau pentru soţia şi rudele de gradul I ale domniei sale", nu constituie o rezolvare a cererii, întrucât nu răspunde la solicitarea făcută şi probează, implicit, refuzul autorităţii de rezolvare a cererii referitoare la un interes legitim (public).
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanţei, şi, ca atare, sentinţa recurată, dată cu ignorarea acestora, este netemeinică şi nelegală.
Aşa fiind, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi (2) şi art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul, va fi casată sentinţa atacată, iar pe fond va fi admisă acţiunea, cu obligarea intimatului-pârât la comunicarea datelor legale solicitate de recurenta-reclamantă, prin petiţia înregistrată la nr. 1716109 din 20 noiembrie 2003.
Capătul de cerere privitor la acordarea daunelor materiale şi morale va fi respins ca nedovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Fundaţia R.J. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 833 din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea, în parte.
Obligă Secretariatul General al Guvernului să comunice recurentei-reclamante, datele legale solicitate prin petiţia nr. 1716109 din 20 noiembrie 2003.
Respinge cererea privind daunele materiale şi morale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1576/2005. Contencios. Anulare acte de control... | ICCJ. Decizia nr. 158/2005. Contencios → |
|---|
