ICCJ. Decizia nr. 1596/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1596/2005
Dosar nr. 5128/2004
Şedinţa publică din 11 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 iulie 2002, Fundaţia N.S. Piatra Neamţ a solicitat, în numele şi pentru reclamanta S.V., anularea deciziei nr. 44 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii a arătat că reclamanta, împreună cu familia sa şi cu alţi membri ai comunităţii romilor, a fost deportată în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1942 - 1944, fiind supuşi muncii forţate, suferind de foame şi frig.
A susţinut că, deşi deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale cărei consecinţe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, Partida Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deşi aceasta exista ca organizaţie etnică legal constituită.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 31 din 27 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat, a constatat că reclamanta are calitatea de persecutat din motive etnice, fiind deportată în lagărul din Transnistria - Bug, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 5 din aceeaşi lege, începând cu data de 1 ianuarie 2002; a admis cererea de intervenţie formulată de Partida Romilor Social Democrată din România.
Instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada persecuţiei etnice la care a fost supusă, cu declaraţiile autentificate ale martorilor S.I.M. şi S.S.M., iar ca perioadă a deportării, instanţa a apreciat intervalul 1942 - 1944, adică cel atestat în adeverinţele emise pentru cele doi martori, de către Fundaţia Î. din Braşov, pe baza cărora acestora li s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta, criticând soluţia instanţei, ca fiind nelegală, numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului a susţinut că Fundaţia Umanitară N.S. Piatra Neamţ, în sprijinul cererii reclamantei, a depus probatoriul, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor, direct la instanţa de fond, situaţie în care drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000, trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din declaraţiile autentificate ale martorilor S.I.M. şi S.S.M., care au fost şi ei victime ale deportării şi cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată, rezultă că reclamanta a fost deportată în lagărul din Transnistria - Bug.
Reclamanta a făcut, deci, dovada, în condiţiile legii, că îndeplineşte cerinţele pentru a beneficia, în perioada decembrie 1943 - decembrie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.
Cât priveşte data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanţa, în considerarea caracterului reparator şi dispoziţiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea iniţială, respectiv de la 1 ianuarie 2002, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă sentinţei nu poate fi reţinută.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 31 din 27 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1595/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1597/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
