ICCJ. Decizia nr. 1681/2005. Contencios. Pensie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1681/2005

Dosar nr. 5204/2004

Şedinţa publică din 15 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 31 octombrie 2003, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea deciziei nr. 134755 din 11 iulie 2003 a Comisiei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, contestând atât cuantumul pensiei stabilite, cât şi data de la care i-a fost acordată.

Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 36 din 12 februarie 2004, a respins acţiunea.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, în cauză, s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 164/2001, privind recalcularea pensiilor militare, astfel încât cererea acestuia de a i se acorda o pensie recalculată mai mare, nu are temei legal.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs, reclamantul S.M., susţinând că în cauză s-a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 164/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 479/2003.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, coroborate cu dispoziţiile art. 54 şi 55 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, soluţionarea cererilor privind deciziile de pensionare şi modalităţile de stabilire şi plată a acestora, este de competenţa tribunalelor, şi nu a curţilor de apel.

Cum excepţia necompetenţei materiale este de ordine publică, putând fi invocată şi din oficiu, în orice stare a procesului şi direct în recurs, Curtea, văzând dispoziţiile art. 105 şi 108 C. proc. civ., trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei civile nr. 36 din 12 februarie 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Constanţa, secţia de asigurări sociale.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1681/2005. Contencios. Pensie. Recurs