ICCJ. Decizia nr. 1673/2005. Contencios. Anulare parţială H.G. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1673/2005
Dosar nr. 5749/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 iunie 2003, reclamanta SC V.C. SA şi Consiliul Local al comunei Văliug, au solicitat anularea parţială a HG nr. 532/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş Severin, al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţ.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod eronat s-a înscris la poziţia 117 Anexa nr. 73 a hotărârii, ca făcând parte din domeniul public al comunei Văliug, „Complexul comercial Văliug", imobil ce constituie proprietatea privată a societăţii, în baza sentinţei civile nr. 5979/1999, a Judecătoriei Reşiţa, drept intabulat în CF 1675 Văliug.
Prin sentinţa civilă nr. 310 din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat în parte HG nr. 532/2002, respectiv poziţia Nr. 117 (complet comercial) din Anexa nr. 73.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta este proprietara complexului comercial, dreptul său luând naştere anterior adoptării actului administrativ şi fiind intabulat în cartea funciară.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a învederat că instanţa a aplicat greşit legea, întrucât prin hotărârea contestată nu a fost reglementat un alt regim juridic al bunurilor, actul respectiv neavând efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţii administrativ-teritoriale şi, deci, neputând leza un eventual drept al reclamantei.
De asemenea, societatea nu a solicitat anterior, anularea hotărârii Consiliului Local Văliug nr. 11 din 30 iulie 1999, act pe baza căruia a fost emisă hotărârea de guvern care şi-a însuşit inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al comunei Văliug.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Apare ca lipsită de suport legal, susţinerea că hotărârea de guvern atacată, fiind doar o atestare a regimului juridic al proprietăţii, nu ar avea efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţii administrativ-teritoriale şi deci, acţiunea ar fi inadmisibilă şi lipsită de interes.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut în mod corect faptul că, în procedura reglementată de Legea nr. 213/1998, hotărârea de trecere a unui bun dintr-un domeniu al statului sau al unităţilor administrative, în altul, nu constituie o simplă atestare, ci este o problemă de regim juridic al acelui bun, reclamanta având dreptul de a cere cenzurarea actului administrativ, prin care a fost deposedată de construcţiile pe care le stăpânea şi asupra cărora reclamă un drept de proprietate.
Curtea nu poate primi nici critica privind greşita admitere a acţiunii, pe considerentul că reclamanta nu a contestat hotărârea Consiliului Local al comunei Văliug, prin care s-a adoptat inventarul bunurilor, proprietatea localităţii.
Acest act administrativ nu a fost comunicat reclamantei şi, deci, nu îi este opozabil, societatea neavând cunoştinţă despre faptul includerii construcţiilor, în domeniul public al comunei Văliug, decât în momentul în care, la cererea sa, i s-a remis Anexa nr. 73 a HG nr. 532/2002.
De altfel, Guvernul României, în calitate de autoritate publică emitentă a hotărârii, este responsabil de legalitatea actului atacat, şi nu organul administraţiei locale sau centrale, care au emis actele care au stat la baza adoptării HG nr. 532/2002.
Cu probele administrate, reclamanta a făcut dovada dreptului subiectiv vătămat, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, în condiţiile în care pe terenul ce i-a fost transmis în folosinţă, deţine construcţii asupra cărora a dobândit drept de proprietate, conform sentinţei civile nr. 5979/1999, intabulat în cartea funciară şi asupra cărora a şi exercitat o posesie continuă.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 310 din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1675/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
