ICCJ. Decizia nr. 1692/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1692/2005
Dosar nr. 5199/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 iulie 2002, Fundaţia N.S. Piatra Neamţ a solicitat, în numele şi pentru reclamantul C.V., anularea deciziei nr. 62 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ şi obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul, împreună cu familia sa şi cu alţi membri ai comunităţii romilor, a fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul Antonescu, în anii 1942 - 1944.
S-a mai menţionat că în cei 3 ani de deportare au suportat foamete, boli şi muncă forţată, în condiţii de frig extrem, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa.
Reclamantul a mai făcut precizarea că, deşi deportarea a cca 1.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate şi ale cărei consecinţe traumatizante sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din România.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 57 din 27 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 62 din 30 ianuarie 2002, emisă de pârâtă şi a recunoscut calitatea de persecutat din motive etnice, a reclamantului, pentru perioada iulie 1942 - iulie 1944 şi i-a acordat acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada persecuţiilor etnice la care a fost supus, cu declaraţiile autentificate ale martorei S.S.M., iar ca perioadă a deportării, a apreciat intervalul 1942 - 1944, acesta fiind atestat prin adeverinţa emisă de Fundaţia Î. din Braşov, pe baza căreia acestuia i s-a recunoscut calitatea de persecutat etnic.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, criticând-o numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului s-a susţinut că Fundaţia Umanitară N.S., în sprijinul cererii reclamantului, a depus probatoriile necesare, direct la instanţa de fond, astfel încât drepturile solicitate trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului şi normele legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din declaraţiile autentificate ale martorei S.S.M., care a fost şi ea victimă a deportării şi căreia i s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată, rezultă că reclamantul a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug.
Reclamantul a făcut, deci, dovada, în condiţiile legii, că îndeplineşte cerinţele pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.
Cât priveşte data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanţa, în considerarea caracterului reparator şi dispoziţiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea iniţială, astfel încât critica adusă sentinţei nu poate fi reţinută.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 57 din 27 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1691/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1696/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
