ICCJ. Decizia nr. 1858/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1858/2005
Dosar nr. 6747/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 martie 2003, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea deciziei nr. 8257 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi păstrarea hotărârii nr. 8257 din 16 decembrie 2003, emisă de aceasta.
În motivare, reclamantul a arătat că, în mod greşit, prin Decizia contestată, pârâta a revenit din oficiu asupra hotărârii nr. 8257/2003, prin care îi acordase drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu toate că, prin probele depuse, a dovedit că împreună cu familia a fost obligat să se refugieze, din motive etnice, din localitatea de domiciliu, în localitatea Orvişele, de unde o parte a familiei a plecat la Tilecuş, iar alta la Surduc, la nişte rude.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 310/CA/2004 - PI din 26 aprilie 2004, a admis acţiunea, a anulat Decizia contestată şi a păstrat hotărârea nr. 8257 din 16 decembrie 2003, emisă de aceasta.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, deşi cererile reclamantului şi declaraţiile martorilor conţin date diferite privind localitatea de refugiu (cum a susţinut pârâta), faţă de actele oficiale depuse, care atestă refugiul tatălui reclamantului, situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în care s-a aflat reclamantul, împreună cu familia, a fost dovedită.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada indubitabilă a plecării în refugiu împreună cu familia, actele depuse nereflectând situaţia reală privind perioada refugiului, iar declaraţiile martorilor fiind contradictorii.
Că, prima instanţă nu a clarificat aceste aspecte, neavând relevanţă că prin actele depuse, s-a probat refugiul tatălui reclamantului, atâta timp, cât nu s-a dovedit şi împrejurarea că reclamantul şi-a însoţit tatăl în acest refugiu.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „ persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Aşa după cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă, prin extrasul nr. 3386/2003, emis de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Statului şi cererea tatălui reclamantului, S.V., de scutire de plata taxei de timbru în baza adeverinţei de refugiat eliberată de Biroul Refugiaţilor din Beiuş, aprobată de Administraţia Financiară, la 27 iunie 1944, reclamantul a dovedit că se încadrează în prevederile legale mai sus citate, situaţia sa fiind concretizarea unei persecuţii din motive etnice.
Prin urmare, acesta este îndreptăţit la acordarea drepturilor legale compensatorii.
Aparenta situaţie neclară şi contradictorie care ar rezulta, potrivit susţinerilor recurentei, din declaraţiile martorilor, a fost lămurită de către intimatul-reclamant.
Astfel, acesta a precizat că, într-adevăr familia sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Călăţani, în Orvişele (cum arată martorii S.T. şi S.P.), iar ulterior, o parte dintre membrii familiei au plecat în Tilecuş, iar o altă parte, între care şi reclamantul, în localitatea Surduc (cum au declarat martorii Ţ.F. şi S.P.).
Dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, Curtea a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 310/CA/2004 - PI din 26 aprilie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1857/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1859/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
