ICCJ. Decizia nr. 2828/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 25 septembrie 2003, reclamantul Ș.G. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Școala de pregătire a agenților poliției de frontieră "Avram Iancu" Oradea, solicitând anularea sancțiunii disciplinare aplicată prin dispoziția nr. 175148 din 31 august 2003 și a adresei nr. 24110 din 8 septembrie 2003 și prin care i s-a respins contestația, repunerea în drepturi ca profesor IV la catedra deținută anterior, precum și plata drepturilor bănești cuvenite până la reîncadrarea efectivă pe post.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că fapta reținută în sarcină, pentru care a fost sancționat cu retrogradarea din funcție, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, nu întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, astfel cum este ea reglementată de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, comportare necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției.
Prin sentința nr. 596 din 18 decembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea, dispunând anularea dispoziției nr. S/173291 din 30 iulie 2003 și a răspunsului nr. 124110 din 8 septembrie 2003 și obligarea primei pârâte să-l reintegreze pe reclamant în funcția deținută anterior și să-i plătească drepturile bănești aferente, de la data sancționării, până la reintegrarea în funcție.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu s-a probat săvârșirea vreunei abateri disciplinare de către reclamant, bunurile despre care s-a pretins că au fost date acestuia prin contribuția cursanților din subordine, fiind de fapt un cadou oferit de un fost coleg, în preajma zilei onomastice.
împotriva sentinței au declarat recurs, pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Școala de pregătire a agenților poliției de frontieră "Avram Iancu" Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primul pârât a invocat greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, ca și cea a inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea adresei de răspuns, cât timp cadrul procesual este fixat de dispozițiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora se poate solicita în instanță, anularea sau modificarea ordinului ori a dispoziției de sancționare, act emis de directorul Școlii "Avram Iancu".
în recursul școlii s-a invocat necompetența materială a Curții de Apel Oradea, organul emitent al dispoziției fiind o autoritate publică locală, în timp ce răspunsul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nu are caracterul unui act administrativ ce poate fi cenzurat potrivit Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 188/1999.
Pe fondul cauzei, ambii pârâți au criticat concluzia la care a ajuns instanța, în sensul inexistenței abaterii disciplinare. Probele cauzei demonstrează faptul că reclamantul a primit în calitate de profesor, după finalizarea cursului, un cadou achiziționat din banii adunați de la cursanți, faptă de natură să aducă un prejudiciu prestigiului instituției, precum și onoarei și probității profesionale specifice cadrelor didactice ale Ministerului Administrației și Internelor.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea, va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Instanța de fond a soluționat în mod corect excepțiile invocate privind inadmisibilitatea acțiunii față de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și respectiv, lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții.
Potrivit normelor legale în materie, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și respectiv, art. 47 alin. (1) din Ordinul nr. 350/2002 privind disciplina si deontologia profesională a polițistului, sancțiunea aplicată poate fi contestată la organul ierarhic superior, în speță la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Reclamantul, sancționat disciplinar prin dispoziția nr. 5/173291 din 30 iulie 2003, a Școlii de pregătire a agenților de frontieră "Avram Iancu", a contestat această măsură, contestația fiind respinsă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin actul nr. 124110 din 8 septembrie 2003, emis conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și art. 47 alin. (2) lit. c) din Ordinul nr. 350/2002.
în aceste condiții, întrucât reclamantul a atacat în instanță, atât dispoziția de sancționare, cât și actul prin care i s-a respins contestația, s-a reținut în mod întemeiat calitatea procesuală pasivă a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și caracterul administrativ al adresei din 8 septembrie 2003, cenzurabil conform Legii nr. 29/1990.
Având în vedere și faptul că actul este emis de o autoritate publică centrală, apare ca neîntemeiată, și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea, critica formulată în acest sens în recurs neputând fi primită.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că instanța a analizat, în mod corect probele administrate, stabilind inexistența abaterii disciplinare și netemeinicia sancțiunii aplicate reclamantului.
Pârâții nu au putut demonstra cu actele depuse, că reclamantul, în calitatea sa de profesor îndrumător, a primit cadoul constând într-un cartuș de țigări și o sticlă de whisky din partea cursanților, atitudine de natură să prejudicieze prestigiul școlii, precum și onoarea și probitatea profesională a cadrelor didactice.
în instanță a fost audiat în mod nemijlocit, agentul șef adjunct G.V., cel care în ziua de 18 aprilie 2003 a oferit reclamantului, cadoul.
El a declarat că darul a fost cumpărat din banii săi, și nu din sumele strânse de la cursanți și oferit în nume personal, date fiind relațiile de foști colegi și apropierea zilei onomastice a reclamantului.
Același martor a relatat că sumele strânse de la cursanți au fost folosite pentru achiziționarea de dischete și plata unor fotografii de grup, iar cât privește declarațiile date în faza cercetării prealabile, el a arătat că nu a înțeles bine întrebările puse și astfel se explică diferențele între relatări.
întrucât depoziția inițială a martorului nu a fost confirmată și de declarațiile altor cursanți care să relateze despre strângerea unor sume de bani și destinația acestora, se constată că situația de fapt a fost stabilită în mod corect de instanță, care a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare și deci, sancțiunea aplicată nu are suport legal și probator.
în consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea a respins recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 298/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1970/2005. Contencios → |
|---|
