ICCJ. Decizia nr. 411/2005. Contencios. Refuz emitere hotărâre. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 411/2005
Dosar nr. 6577/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003, reclamanta E.A. a chemat în judecată Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru a se dispune obligarea primului pârât de a emite hotărâre de stabilire a valorii terenurilor arabile şi forestiere, sursele financiare şi modalităţile de plată către foştii proprietari, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 şi art. 1 pct. 49 din OUG nr. 102/2001, precum şi pentru obligarea celui de-al doilea pârât, de a o despăgubi cu dobânda civilă corespunzătoare sumei de 160.000.000 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 16 ha, teren arabil.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 50/F-C din 7 aprilie 2004, rejudecând cauza în fond după casare, dispusă prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantei faţă de Guvernul României, este lipsită de obiect, întrucât prin OUG nr. 102/2001, s-a stabilit că „prin hotărâre de guvern, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se va stabili valoarea terenurilor arabile şi a celor forestiere, sursele financiare şi modalităţile de plată către foştii proprietari".
Ca atare, fiind legiferat aspectul emiterii acestei hotărâri, prin admiterea acţiunii, instanţa ar însemna să mai oblige încă odată pârâtul să-şi asume aceeaşi obligaţie, şi nu numai în interesul reclamantei, ci în satisfacerea unui interes general.
În lipsa unui titlu executoriu nu se justifică aplicarea unei amenzi civile care se plăteşte în favoarea statului, dar care ar intra în propriul buget al neexecutantului, pe de o parte şi în plus fiind un capăt de cerere accesoriu, el are acelaşi regim, ca şi capătul principal de cerere.
Capătul de cerere privind obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata dobânzii legale pentru suma ce se va stabili printr-o hotărâre neemisă, s-a reţinut că apare ca fiind prematur formulat, în condiţiile în care nu se poate şti dacă obligaţia se va transmite în sarcina acestuia şi dacă celălalt pârât nu va acoperi paguba integral prin însăşi textul de lege.
Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, ci eventual întârziată, iar cererea de acordare a dobânzilor legale este prematur formulată.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că se impunea admiterea acţiunii formulate.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond, analizând cererile reclamantei, a reţinut o corectă situaţie de fapt, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică.
Fiind legiferat aspectul obligării la emiterea hotărârii de guvern, prin OUG nr. 102/2001, legal instanţa a respins capătul de cerere din acţiune formulat sub acest aspect.
Aplicarea amenzii civile nu se justifică în lipsa unui titlu executoriu şi în raport cu caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere care are aceeaşi soartă, ca şi capătul principal din acţiunea.
Capătul de cerere referitor la obligarea Ministerului Finanţelor Publice, la plata dobânzii legale, pentru suma ce se va stabili printr-o hotărâre de guvern neemisă în mod corect, a fost apreciat, ca fiind prematur formulat, cât timp nu se poate şti dacă obligaţia se va transmite în sarcina acestuia şi dacă celălalt pârât nu va acoperi paguba, integral prin textul de lege ce-l va emite.
Faţă de aspectele expuse, instanţa de fond a reţinut pe de o parte lipsa vătămării reclamantei în drepturile recunoscute de lege şi aspectul prematurităţii formulării celui de-al doilea capăt de cerere din acţiune, hotărârea pronunţată fiind legală.
Ca atare, recursul reclamantei este nefondat şi urmează să fie respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.A., împotriva sentinţei civile nr. 50/F-C din 7 aprilie 2004, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 405/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 412/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
