ICCJ. Decizia nr. 415/2005. Contencios. La încheierea de suspendare a executării Ordinelor M.E.C. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 415/2005
Dosar nr. 7283/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea F.N., pronunţată la data de 24 iunie 2004, în dosarul nr. 4106/2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamantul D.I. şi a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 3550 din 8 aprilie 2004, nr. 3821 din 14 mai 2004 şi nr. 3878 din 20 mai 2004, emise de ministrul educaţiei şi cercetării, până la soluţionarea acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a motivat că, având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, conform cărora în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere să se dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii, astfel că a admis cererea formulată în cauză şi a dispus suspendarea executării ordinelor emise de ministrul educaţiei şi cercetării.
Împotriva acestei soluţii, a formulat recurs, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite cerinţele art. 9 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant a susţinut că recursul este inadmisibil, conţinând critici care se referă la fondul acţiunii în anularea ordinelor atacate şi, totodată, este nefondat, instanţa apreciind corect aplicabilitatea art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data respectivă, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.
Instanţa de fond a considerat că prevederile legale de mai sus sunt aplicabile şi a dispus suspendarea aplicării celor trei ordine emise de ministrul educaţiei şi cercetării, fără a arăta care este cazul ce justifică o asemenea măsură şi nici în ce ar putea consta paguba iminentă pe care ar produce-o punerea în executare a ordinelor atacate în faţa instanţei de contencios.
Or, este de principiu că actul administrativ se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, fiind emis pe baza şi pentru organizarea executării legii ori pentru executarea în concret a acesteia, precum în cauza de faţă, fiind executorii, cu excepţia situaţiei reglementate de art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Cum, nici din actele şi lucrările dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat şi nici în ce ar consta paguba iminentă, instanţa de recurs constată că hotărârea este nelegală şi netemeinică, punerea în executare a unui act administrativ, prezumat legal, nefiind în măsură să producă o pagubă iminentă, prin însăşi aplicarea sa.
În concluzie, recursul va fi admis, încheierea va fi casată şi, rejudecând, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a executării ordinelor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva încheierii din 24 iunie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează încheierea atacată şi pe fond, respinge cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 3550 din 8 aprilie 2004, nr. 3821 din 14 mai 2004 şi nr. 3878 din 20 mai 2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 414/2005. Contencios. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 416/2005. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
